Când sărăcia strică educaţia. "N-avem bani, domnu’, suntem amărâți! Fata să stea acasă, să-nveţe să fie femeie!". Gelu Duminică: Dacă aş primi câte un bănuţ de câte ori am auzit asta, aş fi bogat

Educația este un lux pentru copiii din țara noastră, iar pandemia a accentuat și mai mult problema. Conform statisticilor Eurostat, un sfert dintre copiii între 15 și 18 ani nu urmează nicio formă de învăţământ. Aceleași statistici ne arată că 4 din 10 copii români se află în risc de sărăcie. Legat de această realitate sumbră, Gelu Duminică a comentat pe Facebook:

„Nu avem bani, domnu’! Suntem amărâți si doar dacă ținem de obicei lucrurile pot merge: fata să stea acasă, să învețe să fie femeie, și băiatu’ să-nvețe să se descurce și să aibă grijă de familie!”. Dacă aș avea un bănuț pentru fiecare dată când am auzit asta, aș fi destul de bogat. Am auzit-o de la oameni din toate colțurile țării și de cele mai multe ori vedeam că ceea ce ei defineau ca fiind sărăcie era cu mult peste ceea ce aveau ai mei acasă.

În România, principalul motiv invocat pentru a nu trimite copiii la scoală este sărăcia. Familia considera că lipsa banilor pentru a cumpăra haine, pantofi, rechizite sau un pachet de mâncare este un motiv suficient să omorî copilăria celui care nevoie să-l ajuți să-și atingă potențialul maxim de dezvoltare. În loc să se ducă la școală, și acolo să învețe să devină „om mare” indiferent ce o însemna asta, familia și societatea îl învață „să se descurce” și „să facă bani”, indiferent cum face asta. Prea puțini realizează ca pentru a „da brânci sărăciei” de azi, aruncă copilul într-un cerc vicios al sărăciei care va conduce către o altă sărăcie, poate mai mare decât cea de azi. Cei peste 20 de ani de experiență în teren m-au învățat ca ceea ce este perceput drept sărăcie este atât de relativ încât sărăcia reală este, pe nedrept, de cele mai multe ori, considerată ca fiind cauza unor decizii pe care cei care trăiesc in aceasta situație le-au luat. Pentru unii, a fi sărac înseamnă să nu ai o coaja de pâine pe masa iar pentru alții să nu poți să cumperi mașina pe care ți-o dorești. Pentru unii, sărăcia înseamnă un mod de gândire care nu-ți permite să vezi viitorul și nevoia de a investi în el, pentru alții echivalează cu votantul care în schimbul alegerii sale primește un litru de ulei.

În realitate, sărăcia este o stare în cei care o experimentează au ajuns și din cauza, dar nu exclusiv, tăinuirii și complicității noastre. În ultimii ani, am avut marea plăcere să lucrez cu sute de către didactice din învățământul preuniversitar. Cu fiecare grupă în parte, am discutat despre nevoia de a construi relații solide cu elevii, de a considera părinții niște parteneri în procesul de educație a copiilor și nicidecum o piedică, despre echitate, despre bătălia cu limitele pe care fiecare le avem, despre zâmbete și povești, și despre nevoia ca fiecare copil să aibă parte de un adult care să se bată pentru ca acesta să-și atingă potențialul maxim. Mai toate cadrele didactice lucrau în comunități în care sărăcia a împins zeci de mii de părinți să-și lase copiii în grija altora și să plece oriunde în lume cu speranța că banii pe care vor reuși să-i trimită acasă vor suplini lipsa lor.

Din gura tuturor profesorilor am auzit povești despre separarea (segregarea) copiilor în clase și clădiri separate în funcție de etnie, statut social, performanță și dizabilitate și mai toți se rușinau că mult prea mulți copii „amărați” au parte de cele mai slabe resurse pe care sistemul de pune la dispoziție ți ajung să eșueze. Am auzit despre adolescente minore care rămân însărcinate și care, în loc de sprijin pentru a face față acestei provocări să-și continue dezvoltarea, primesc suturi în suflet până cedează, și atunci când o fac nu reușesc decât să confirme, pentru mulți din comunitatea locală, o serie de prejudecați. Mi s-a povestit despre copii care vin mult prea obosiți, flămânzi și terorizați de adulții din viață lor la școală pentru a mai reuși să-și dezvolte potențialului și despre incapacitatea sistemului să asigure justiția socială pe care ministerul de linie și-a asumat-o în titulatură. Nu în ultimul rând, mi s-a povestit despre profesori care refuză să predea unor astfel de copii/în astfel de școli fie pentru că se consideră nepregătiți profesional-academic pentru a face față, fie pentru că „valorile” pe care le au îi face să-i considere pe cei din fața lor sub-oameni" s-a revoltat în scris Gelu Duminică.

"Avem un sistem educaţional strâmb care-şi propune să formeze o societate dreaptă"

"Am lucrat ani întregi cu parte din aceste cadre didactice și i-am îndemnat să devină ei înșiși sprijinul de care astfel de copii au nevoie. I-am încurajat să le ofere exemplu lor de putere pentru a-i ajuta să treacă peste greutățile vieții și de a le întări stima de sine, respectul și dorința de a strânge din dinți fără de care nu vor putea să treacă peste tot ceea ce-i așteaptă. Le-am arătat ce au făcut alte școli pentru a face față provocărilor aduse de nevoia de a oferi un sistem echitabil și centrat pe nevoile copilului, și cum au reușit acestea să arate copiilor ca fiecare dintre ei poate poate spera să ajungă „sus” dacă reușește să-și pună în mișcare cele două rotițe pe care fiecare dintre noi le avem, și anume rotița minții și cea a sufletului. Le-am readus aminte că fiecare dintre noi avem cel puțin un adult în viața noastră căruia îi datoram mult din ceea ce suntem și care a făcut diferența atunci când a crezut în noi chiar și atunci când noi înșine nu o mai făceam. Am discutat despre faptul ca rolul unui profesor nu este (numai) de a ne transmite informații către copil ci de a-l echipa cu valori pe care să le aibă întreaga sa viață și de a-l obișnui cu nevoia de a continua mai ales atunci când îi este greu. Și lucrurile s-au schimbat în bine....Din păcate, mai toate aceste lucruri pe care eu le-am văzut în sistemul educațional românesc, nu-și găsesc un răspuns solid în actuala propunere de lege a educației preuniversitare. Așa că vom continua să avem un sistem educațional strâmb care își propune să dezvolte o societate dreaptă..." a mai spus Duminică în postarea sa.

Semnal de alarmă

Potrivit rapoartelor UNICEF, un sfert dintre adolescenții români nu merg la școală, iar 4 din 10 copiii trăiesc la limita sărăciei. Copiii din România sunt cei mai expuşi riscului de sărăcie și excluziune socială la nivelul Uniunii Europene, ne arată datele ultimului studiu. Mai exact, 41,5% dintre ei sunt în acest pericol, raportat la media europeană care este de 24,2%. Suntem urmați de vecinii bulgari, cu puțin peste 36%, de spanioli și de greci. Iar ultimele date arată catastrofal.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News