Pacienţii cu insuficienţă cardiacă pot primi o inimă nouă, atunci când tratamentul medicamentos nu mai ajută.
Insuficienţa cardiacă, boală care afectează între 6 şi 10% dintre persoanele peste 65 de ani, apare atunci când inima nu mai este capabilă să menţină un debit cardiac adecvat astfel încât să satisfacă nevoile organismului. Apare ca rezultat a unor afecţiuni, precum: boală a vaselor coronare care irigă muşchiul inimii (îngustări sau infarct), boală a muşchiului inimii (cardiomiopatii), boli valvulare, hipertensiune arterială sau aritmii. Manifestările clinice sunt variabile, adesea cu dificultate respiratorie, oboseală excesivă şi edeme gambiere. La aceste simptome se adaugă dureri toracice, palpitaţii, stare de rău general până la pierderea stării de conştienţă. Pacienţii prezintă o limitare progresivă a capacităţii de exerciţiu fizic. Nediagnosticată, boala se poate agrava progresiv, iar dacă ajunge în fază terminală, evoluţia negativă devine ireversibilă.
Prof. dr. Horațiu Moldovan, medic în cadrul Spitalului Clinic Sanador, explică: "Pacientul cu insuficienţă cardiacă ajunge în această situaţie pentru că inima lui nu mai poate pompa suficient sânge în organism. În general, este un diagnostic clinic care poate fi pus printr-un examen clinic chiar de medicină generală, cu atât mai mult un examen clinic cardiologic. Desigur că există o serie de evaluări paraclinice care vin să lămurească lucrurile şi să stabilească atât etiologia cât şi boala şi etapa în care ea se produce.
Insuficienţa cardiacă are un tratament medical cu substanţe farmacologic active până într-o anumită etapă în care această terapeutică este adusă la limită şi este chiar depăşită. Este vorba despre insuficienţa cardiacă greu reductibilă în care, până la urmă, există soluţia chirurgicală radicală de a înlocui inima."
Doctorul a amintit, printre altele, şi de un caz absolut fascinant din trecut: un pacient cu insuficienţă cardiacă a primit o inimă transplantată de la femeie aflată în moarte clinică.
"Conceptul medical fundamental care a funcţionat până la apariţia intervenţiilor chirurgicale de transplant a fost unul paleativ, în care aducând medicamente, dând diverse soluţii, încercam să ameliorăm funcţia organelor noastre bolnave. Deodată s-a trecut la un proces substitutiv, la o medicină radicală, în care - deşi până atunci omul era considerat lăsat de Dumnezeu pe pământ fără piese de schimb, deodată totul s-a schimbat şi ne-am pus problema de a dezvolta aşa numita medicină substitutivă. Este un pas important în terapeutică, este un pas important în medicină şi chirurgie dar şi în ştiinţă.
Operaţia Princeps se realizează în decembrie 1967, operaţia prof. Cristian Barnard a ajuns la momentul de maximă celebritate - s-a referit la un pacient aflat în insuficienţă cardiacă ireductibilă căruia i s-a transplantat cordul unei femei tinere care a suferit un accident de maşină şi a rămas în moarte cerebrală. Această intervenţie chirurgicală a avut succes, pacientul a supravieţuit şi s-a trezit dar, din păcate, soarta a fost capricioasă şi acest pacient a murit dintr-o combinaţie dintr-o pneumonie atipică şi o reacţie acută de rejet la 17 zile de la operaţie. Prof. Cristian Barnard a perseverat şi, trei săptămâni mai târziu, în ianuarie 1968 a transplantat unui al doilea pacient care a trăit 30 de ani după.
Acceptarea organului transplantat, de către organismul gazdă, era limitată. Dar descoperirea ciclosporinei în 1982 a schimbat radical faţa acestei probleme. Administrarea de ciclosporină reuşeşte să controleze reacţia de rejet iar transplantul cardiac a devenit o realitate clinică, s-a dezvoltat exploziv. Sunt zeci de mii de implantări la nivel mondial cu rate de supravieţuire foarte bune, la cinci ani după transplant este de 80%. Sunt oameni care au trăit şi 30 de ani de la această operaţie.
Emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu