Când se încălzește vremea. Elena Mateescu, informații de ultimă oră de la vârful ANM. Unde vom avea 10 grade

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Elena Mateescu, directorul ANM, a spus când vom scăpa de gerul năprasnic care a cuprins țara.

România se confruntă în aceste zile cu un val de ger năprasnic. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat că vârful acestui episod de ger, va veni cu temperaturi minime de până la -22 de grade Celsius.

VEZI ȘI: Cum te aperi de frig. IGSU: Până la finalul lunii februarie, fiecare ieșire va fi o provocare

„Este o perioadă foarte geroasă, cu vreme rece. Atât maximele diurne vor fi negative, ținând cont de temperaturi și valorile ecartului termic al acestora între minus 7 până la 0 grade. Maxime pozitive doar în partea de vest a țării, cu 4-5 grade. Minimele însă sunt foarte coborâte, mai ales în zonele centrale, sudice, sud-estice și estice ale țării, acolo unde pe parcursul următoarelor zile, și mai ales în sâmbătă dimineața și duminică dimineața, când va fi posibil să atingem vârful acestui episod de ger, adică minime care pot coborî până la minus 20 - minus 22 de grade în depresiuni.

Chiar și în Capitală, posibil valori sub -15°C. Luni dimineață, de asemenea, temperaturi ce vor caracteriza o vreme deosebit de rece, o noapte și o dimineață geroasă, pentru că și luni ecartul va fi unul semnificativ, spre -18 grade până la -10 în zonele mai joase de relief”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

VEZI ȘI: Amenda uriașă pe care o poți primi dacă nu îți cureți mașina de zăpadă

Când se încălzește vremea

Potrivit Elenei Mateescu, directorul ANM, vremea se va încălzi începând de marți, 25 februarie.

„De marți, din 25 februarie, o ușoară încălzire, timid în partea de vest a țării, 9-10°C, după care, posibil pe parcursul săptămânii viitoare, mai ales în a doua parte, să consemnăm valori la nivelul maximelor pozitive, cel mult 5-6 grade și în restul țării, și chiar și minimele să mai câștige câteva grade, de la valori de minus 22 - minus 15 grade, la cel mult valori de până la minus 10 grade, iar în zonele mai joase din sudul și sud-estul țării, minus 6 - minus 7°C”, a mai explicat Elena Mateescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel