Conf. univ. dr. Andrei Nanu, de la UMF "Carol Davila" București, care predă materia "Elemente juridice medicale și malpraxis", a vorbit despre răspunderea juridică a unui medic în România și normele legale care se aplică în cazul actului medical.
Subiecul a fost dezbăut în emisiunea "Academia de Sănătate", de la DCNews TV.
Acad. prof. dr. Irinel Popescu: O să abordăm împreună cu domnul conferențiar o problemă de mare actualitate care privește partea de final a vieții, sfârșitul vieții și unele aspecte etice și juridice legate de această perioadă. Domnule conferențiar, cunoașteți dezbaterile din societatea românească generate de un caz recent în care s-a pus problema reglementărilor legate de sfârșitul vieții, în particular în serviciile de Terapie Intensivă, și aceste reglementări au aspecte etice, fără doar și poate, la rândul lor determinate poate de cultura generală a populației - și aici vorbim de poporul român - și din care decurg aspecte juridice. Cum priviți dumneavoastră problema în momentul de față?
Conf. univ dr. Andrei Nanu: Despre aceste aspecte pe care le-ați semnalat de-a lungul anilor am mai discutat la conferințele medicilor din specialitatea Terapie Intensivă, apropo de preocupările legate de această temă, și sigur că perspectiva mea sau rolul meu în discuțiile respective a fost să analizăm care sunt prevederile legale, pentru că nerespectarea acestor norme legale duce la atragerea răspunderii juridice a personalului medical. În ceea ce privește efectuarea unui unui act medical, se aplică câteva norme legale.
În primul rând, medicul are obligativitatea acordării asistenței medicale. Asistența medicală trebuie să fie acordată în mod nediscriminatoriu fiecărui pacient. Actul medical, calitatea actului medical va fi analizată într-o eventuală procedură judiciară, plecând de la suspiciunea existenței unei greșeli medicale care să ducă, bineînțeles, la atragerea răspunderii juridice a medicului care a greșit. Evaluarea actului medical se face pe baza unor principii.
Foarte pe scurt o să o să menționez, pentru că nu vreau să intru în detalii. Dacă ceea ce a făcut medicul se încadrează în norma de bună practică medicală aplicabilă, atunci medicul nu răspunde juridic. Și, atunci, revenind la întrebarea dumneavoastră, ce spun normele de bună practică medicală în cazul acestor pacienți despre care vorbim noi acum? Nu există nicio normă de bună practică medicală care să fie acceptată la nivelul specialității sau specialităților în România care să prevadă faptul că în anumite situații se poate întrerupe acordarea asistenței medicale unui pacient. Nu există niște criterii obiective și nu există o normă de bună practică.
Cu alte cuvinte, dacă un medic decide să facă acest lucru, acțiunea sa va fi în afara normei de conduită profesională, în afara standardului profesional aplicabil. Și, atunci, sigur că, plecând de aici apare și răspunderea juridică.
Singura situație în care ne putem imagina întreruperea asistenței medicale în cazul unui pacient cu consecințe, hai să spunem, letale, este situația în care pacientul refuză actul medical. Adică avem un pacient conștient, cooperant, pacient cu discernământ care refuză actul medical. Medicul are obligația juridică, în condițiile în care pacientul refuză actul medical, să explice pacientului care sunt consecințele refuzului său, inclusiv decesul. Dacă și după exprimarea acestor consecințe pacientul în continuare refuză, actul medical nu se va efectua și, sigur, drept consecință, pacientul va muri.
Aceasta este norma legală aplicabilă și care e legată de acordul pacientului informat. Să nu facem această confuzie între situația descrisă anterior și eutanasie. În cadrul eutanasiei, avem cu totul și cu totul alte aspecte. Și, atunci, pornind de la toate aceste elemente exprimate, nu există, la ora actuală, o normă de bună practică care să prevadă întreruperea furnizării de asistență medicală unui pacient, pornind de la nu știm ce criterii.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu