Când se mănâncă, de fapt, desertul. Greșeala majoră făcută de români

Foto Pexels
Foto Pexels

Care e cel mai bun moment pentru a mânca o prăjitură? Un răspuns vine de la medicul nutriționist Mihaela Bilic. 

Alegeri prezidentiale 2024

„Desertul mâncat la sfârșitul mesei îngrașă mai puțin decât atunci când e mâncat pe burta goală”, precizează medicul nutriționist Mihaela Bilic, adăugând ulterior:

„Când e vorba de făinoase și dulciuri nu doar numărul de calorii contează, ci și viteza cu care glucoza/ carbohidrații trec în sânge. Este așa numitul indice glicemic, care măsoară creșterea glicemiei în sânge după o masă cu glucide. Și cu cât creșterea este mai mare și mai bruscă, cu atât produsul respectiv îngrașă mai tare.

Zahărul dintr-un desert, de exemplu, se absoarbe mai rapid și mai mult dacă stomacul este gol. Când prăjitura este mâncată la sfârșitul mesei, zahărul se amestecă cu restul alimentelor și viteza cu care trece în sânge este mai mică. Nu este recomandat să consumăm dulciuri în afara meselor, sub formă de gustare, tocmai pentru că produc o descărcare bruscă de insulină, hormonul care transformă rapid caloriile din zahăr în grăsime de rezervă.”

„Și mai e un aspect negativ de care trebuie să ținem cont: creșterea bruscă de glicemie este urmată de o scădere la fel de bruscă a nivelului glucozei în sânge (hipoglicemie), care este percepută ca senzație de foame. Nu-i așa că după un dulce aveți poftă de ceva sărat? Zahărul se joacă cu glicemia noastră sus-jos ca dinții unui fierăstrău și în loc să ne sature, mai degrabă ne deschide apetitul”, a mai precizat, pe contul de Instagram, Mihaela Bilic. 

„Zahărul cere alt zahăr și dulciurile mâncate pe burta goală chiar îngrașă mai tare!!”, a concluzionat medicul nutriționist. 

Cum poți rămâne fără permis, după ce ai consumat un măr sau o banană

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a povestit, pe Facebook, pățania unei prietene care a fost la un pas să rămână fără permis.

„Alcoolemie de 0,07 după ce mănânci un măr SAU o banană.

Seară de primăvară pe străzile capitalei. Filtru de poliție după miezul nopții-control pentru consumul de alcool la toți șoferii. Femeia râde bucuroasă, are permisul de numai câteva luni și până acum nu a fost oprită niciodată de poliție. Cat despre alcool nici nu-i știe gustul, este de religie musulmană și pentru ea alcoolul nu există! Schimbă câteva replici ironice cu polițistul de genul “pe mine nu m-ați nimerit…” Se dezinfectează metodic cu soluție alcoolică, scoate muștiuc-ul din punga sigilată și se pune amuzată pe suflat.

Mai întâi i se pare că n-a auzit bine sau că este o glumă proastă când polițistul o informează că trebuie să-i suspende permisul pe motiv de consum de alcool. Privește înmărmurită fiola și cifrele halucinante îi joacă în fața ochilor: 0,03 la mie, nivelul de alcool în aerul expirat! Râsul se transformă brusc în disperare, situația e absurdă, ea nu a consumat alcool niciodată, cu atât mai puțin în seara asta?!?! Permisul e viața ei, a așteptat atât de mult până s-a hotărât să-și conducă propria mașină, să se bucure de libertate la volan. Și acum este amenințată că își pierde permisul, este acuzată că a consumat alcool... coșmarul nu are limite.

Refuză să recunoască fapta și cere să fie dusă la Institutul medico-legal, cineva trebuie să-i facă dreptate! E mai mult decât un permis de conducere, sunt puse la îndoială onoarea și demnitatea ei. Chiar și drumul în plină noapte făcut în mașina Poliției are accente de film de groază... Privește năucită în jur fără să înțeleagă nimic din ce i se întâmplă, și dacă ar fi la camera ascunsă gluma e mult prea proastă și plină de cinism. Înainte de a-i recolta sânge, doamna doctor o supune unor întrebări neașteptate: când a mâncat ultima oară și ce a mâncat, ce gesturi a făcut înainte de a sufla în fiolă? I se explică că există o multitudine de factori care pot duce la un rezultat pozitiv și cel mai banal dintre ei este consumul de fructe. 

Este suficient să mănânci un măr sau o banană și după o oră vei constata că ai o alcoolemie de 0,07 în aerul expirat!

Ce s-a întâmplat? Fructoza a fermentat în ficat și s-a transformat în alcool. Deci cum o dai, cum o sucești, din fructe tot alcool rezultă, indiferent dacă le mănânci proaspete sau le pui la fermentat în butoi. Iar în cazul ei explicația a fost și mai simplă, dezinfectarea mâinilor cu soluție alcoolică de 70% a dus indirect la pozitivarea probei.

E adevărat, povestea pare a fi cu happy-end, însă toată suferința și zbuciumul prin care a trecut prietena mea au fost răvășitoare. Universul are un simț al umorului ciudat când vrea să ne dea o lecție. Nu știu care a fost lecția ei, însă eu știu sigur că o să privesc fructele cu alți ochi: nu de frică că o să mă îmbăt dintr-o ladă de struguri sau de prune, ci din grijă pentru siluetă...căreia nu-i face bine consumul excesiv de fructe”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel