Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a spus când va înceta "operaţiunea specială" a Rusiei din Ucraina.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că nu există un termen stabilit clar pentru finalizarea operaţiunii speciale ruse în Ucraina, ci importantă ar fi eficienţa acesteia.
Operaţiunea militară specială a Rusiei în Ucraina se va încheia când toate obiectivele sale vor fi atinse, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, într-un interviu acordat companiei publice de radio şi de televiziune din Iran.
”Nu există termene clare, importantă este eficacitatea acestei operaţiuni”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
El a amintit că preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat în mod repetat faptul că Forţele Armate Ruse au primit ordin clar să nu admită distrugerea infrastructurii civile şi nici înregistrarea de victime în rândul populaţiei civile.
În acest sens, armata rusă lucrează cu mare acurateţe, folosind arme de înaltă precizie şi nu lansează atacuri asupra infrastructurii civile, ceea ce ”nu se poate afirma despre partea ucraineană”, a mai spus Peskov, citat de Rador.
Republica Moldova nu trebuie să vadă o amenințare din partea Rusiei, iar consolidarea armatei moldovenești nu creează riscuri pentru Federația Rusă, a declarat astăzi secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov.
”În ceea ce privește consolidarea armatei moldovenești nu există riscuri pentru Rusia. Dar nici Republica Moldova nu trebuie să vadă vreo amenințare în această privință. Acest lucru este complet absurd. Probabil, cineva va compara acest lucru cu Ucraina. Însă în această privință unele comparații sunt absolut deplasate”, a declarat Peskov, citat de RIA-Novosti, potrivit Rador.
Anterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat de înțeles că republica nu vrea să lupte cu nimeni, dar este obligată să se preocupe de reînarmarea armatei pentru a avea posibilitatea să se apere.
Maia Sandu l-a asigurat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că nu există amenințări pentru Ucraina din direcția Transnistriei nerecunoscute. Sandu a subliniat, între altele, că convingerea ei se bazează pe informațiile existente și pe „discuțiile cu reprezentanții Tiraspolului”.
Anterior, Zelenski amenințase că va răspunde cu o „lovitură” asupra unei amenințări ipotetice din partea Transnistriei și a amintit de câteva ”provocări minore”.
Prezentatoarea televiziunii de stat ruse, Olga Skabeyeva, a sugerat că sprijinul militar al SUA pentru Ucraina ar putea duce la răspândirea războiului într-un conflict între Rusia și NATO, scrie Newsweek.
În timpul unei emisiuni de 60 de minute, marți, Skabeyeva și-a prezentat o părere despre obiectivele schimbătoare ale lui Vladimir Putin de la începutul invaziei Ucrainei.
"Inițial doar plănuim să-i eliberăm pe cei care locuiesc în Donbas de sub jugul naziștilor.", a spus ea la Pervîi Kanal, referindu-se la una dintre justificările Kremlinului pentru război, care a fost respinsă la nivel internațional.
Ea a continuat apoi criticând ultimele livrări de arme occidentale către Ucraina. Luna trecută, SUA au început să trimită Ucrainei sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) M142 despre care Kievul spune că au făcut deja diferența pe câmpul de luptă.
Armele pot lovi ținte la o rază de acțiune mai mare decât obuzierele M777, pe care SUA le-au oferit și la Kiev. Personalitățile pro-Kremlin și-au exprimat îngrijorarea față de sistemele de arme care au cauzat pierderi semnificative de trupe și echipamente, mai ales că SUA au promis și mai mult sprijin militar pentru Ucraina.
"Dacă Doamne ferește, americanii livrează rachete care pot călători 300 de kilometri (186 mile), atunci pur și simplu nu ne putem opri. Vom merge până la Varșovia.", a spus Skabeyeva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News