CÂND și CUM ia sfârșit PANDEMIA. Dr. Gindrovel Dumitra explică

Imagine cu rol ilustrativ foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ foto: Pixabay

Dr. Gindrovel Dumitra a explicat când și cum poate să ia sfârșit pandemia.

„Această pandemie, ca să fim cât se poate de corecți, va dura până în momentul în care vom avea un număr semnificativ de persoane, probabil 60-70% din populație, care dezvoltă anticorpi. Putem dezvolta anticorpi împotriva acestei boli prin intermediul vaccinării, și atunci vaccinarea aduce practic administrarea unui ser care este foarte important să fie cât se poate de sigur și eficace, fără a experimenta boala.

Cea de-a doua formă prin care putem căpăta protecție este dezvoltarea bolii. Din păcate, această a doua variantă este inacceptabilă. Datele pe care le avem din acest moment din statele care au pus la dispoziție studiul de seroprevalență, adică acele studii care evidențiază câte persoane au dezvoltat anticorpi în timp ce acestea au fost bolnave, ne arată, de exemplu Italia, că doar 2,5% au anticorpi prezenți. În condițiile în care au pierdut aproape 40.000 de oameni. Închipuiți-vă care ar fi prețul pentru a avea o seroprevalență de peste 70%”, a spus dr. Dumitra, la Digi 24.

Pandemia poate lua sfârșit doar prin vaccinare

„De aceea, singura speranță este reprezentată de apariția unui vaccin care să fie sigur și eficace. Și la această întrebare așteptăm răspuns, iar rezultatele sunt destul de încurajatoare”, a continuat expertul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel