Dr. Radu Mihai, medic primar Chirurgie endocrină, doctor în Științe Medicale la Oxford University Hospitals și Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre cazul în care ar trebuie intervenit în cazul nodulilor tiroidieni.
"Nodulul tiroidian trebuie investigat ecografic - ecografia stratifică nodulii, ca să ştii căruia trebuie să i se facă puncţia biopsie. Puncţia biopsie aduce încă un grad de informație. Atunci, dacă ecografic este suspicios, biopsia demonstrează cancer de tiroidă, nimeni nu discută că îţi trebuie tratament.
Pe când, dacă biopsia este benignă şi ecografia este rezonabilă, ar trebui să îl păstrezi. Nu trebuie să fii sub presiune, să ai o operaţie pentru ceva ce toată lumea recunoaşte că nu aduce niciun risc.
Tumorile de tiroidă, cancerele de tiroidă sub un centimetru, demonstrate şi cu acul şi cu ecograful, se încearcă să nu se mai trateze, ci doar să se monitorizeze. Sunt serii uriaşe de astfel de pacienţi din Japonia - rezultatele au fost replicate în centre din SUA - în care pacienţilor cu diagnostic de cancer tiroidian nu li s-a oferit niciun fel de tratament - facem ecografie la şase luni. Ori, în zece ani, riscul de a progresa, riscul de a ajunge cumva într-un stadiu mai avansat este în procente mici.
Atunci, este posibil ca, în următorii ani, nu numai că poate facem mai puţin tratament pentru cancerul de tiroida, dar poate că unele cazuri nici nu se vor opera", a spus medicul Radu Mihai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News