Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut noi precizări cu privire la posibilitatea ca în România să fie produs medicamentul Remdesivir.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că anul acesta sau anul viitor ar fi imposibil ca medicamentul Redesivir, pentru bolnavii de COVID-19, să poată fi produs în România, deoarece este nevoie de o linie specială de producție, pe care producătorii români de medicamente nu o au, scrie Mediafax.
Ministrul Nelu Tătaru a fost întrebat, joi, la Timișoara, de ce statul român nu a făcut demersuri, la fel ca și cel ungarr, să obțină licență pentru producția de Remdesivir.
„Noi avem aceste discuții încă din vară. Avem fabrica antibiotice la care am avut această discuție. Nu are linie tehnologică și trebuie obținut acel patent, dar linie tehnologică încă nu avem. Ar fi o perioadă destul de lungă să putem produce acest Remdesivir”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a precizat că din iulie până în septembrie România a avut donații de la Comisia Europeană de aproape 12.000 de doze de Remdesivir, iar în octombrie există un contract subsecvent pentru alte 12.000 de doze, care vor fi dirijate către toate spitalele suport-COVID sau cele de fază 1, fază 2,
Tătaru a mai spus că statul român sprijină aceste firme de medicamente să obțină licență, iar miercuri a avut loc o discuție la nivelul Guvernului, coordonată de vicepremierul Raluca Turcan, cu toți producătorii de medicamente români și cu capital mixt.
„Au solicitat și noi am pus la dispoziție facilități pentru a-și putea retehnologizara liniile și pentru a avea anumite beneficii fiscale în condițiile fac acest”, a mai spus Tătaru.
Ministrul Sănătății a fost întrebat când preconizează că România va putea produce acest medicament util pentru bolnavii de COVID-19.
„Din ce am discutat cu producătorii de medicamente, anul acesta și anul viitor, nu. Trebuie o linie tehnologică (...), este o linie specială pentru produsul Remdesivir, plus patentul. Totul ține de producător și producătorii noștri au anumite linii tehnologice și anumită producție pe anumite produse”, a mai explicat Nelu Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News