Bill Gates, fondatorul Microsoft, a vorbit despre modul în care se poate pune capăt pandemiei de COVID-19.
Miliardarul susține că unica modalitate de a face ca viața să revină la normal este găsirea unui vaccin eficient care să neutralizeze această boală încă fără leac la nivel planetar.
Într-un interviu oferit postului american NBC, Bill Gates consideră că vom scăpa de pandemie la finalului anului 2021, atunci când sunt șanse mari să existe pe piață mai multe vaccinuri eficiente anti-Covid.
În viziunea americanului, principala condiție pentru revenirea la viața normală de dinainte de pandemie este vaccinarea împotriva virusului.
”Singurul mod în care oamenii se pot întoarce pe drumul cel bun este de a obține un vaccin foarte eficient și accesibil”, a spus Bill Gates la postul de știri din SUA.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat, oficial, că noul coronavirus a infectat peste 37 de milioane de persoane în întreaga lume și peste 1.070.000 de oameni au fost uciși de această boală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News