Victor Ponta, președintele Pro România, susține că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale de anul acesta.
„Nu va scăpa Viorica Dăncilă. Ea va fi candidatul. Eu cred că va candida. Cred că mâine PSD, în CEx, o va susține pe doamna Dăncilă, pentru că e liderul partidului", a spus Victor Ponta, luni seară, în emisiunea lui Ionuț Cristache de la TVR 1, „România9".
„Ce va face domnul Tăriceanu nu știu. Astăzi mi-a spus că vrea să candideze. Era foarte ferm", a mai spus Ponta. „Nu i-am dat sfaturi domnului Tăriceanu. I-am spus un singur lucru: nu avem cum să ne sprijinim, Pro România cu ALDE, atâta timp cât ei sunt la guvernare și noi în opoziție", a adăugat Victor Ponta la TVR 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu