Candidatura lui George Simion, contestată la CCR

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

A fost depusă o contestație împotriva lui George Simion la Curtea Constituțională a României (CCR).

Update:

Curtea Constituţională se reuneşte duminică în şedinţă pentru a dezbate contestaţiile depuse privind candidaturile la prezidenţiale.

Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind contestaţiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc duminică, 16 martie, ora 17:00 - pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 16 martie, ora 16:30, precizează reprezentanţii CCR.

Una dintre sesizările care vor fi dezbătute se referă la candidatura liderului AUR, George Simion.

În contestaţia înregistrată sâmbătă la CCR, printre motivele invocate pentru respingerea candidaturii lui Simion se află: încălcarea principiilor constituţionale şi a statului de drept; incitare la violenţă împotriva instituţiilor statului; suspiciuni de fraudă electorală şi falsificarea listelor de semnături; interdicţie de intrare în Ucraina pentru activităţi anti-statale; sprijin pentru persoane controversate şi implicate în abuzuri; comportament extremist.

Tot sâmbătă a fost depusă o nouă contestaţie în cazul lui Victor Ponta.

Printre motivele invocate pentru respingerea înregistrării candidaturii acestuia se află: deţinerea cetăţeniei sârbe, care constituie un element incompatibil cu statutul de viitor şef al statului român; acţiuni şi declaraţii împotriva interesului naţional românesc.

În cursul zilei de sâmbătă, Ponta a anunţat că renunţă la cetăţenia sârbă, pentru a demonstra că pentru el "întotdeauna România va fi pe primul loc", arătând că dubla sa cetăţenie a fost subiect de discuţie în contextul candidaturii la Preşedinţie.

CCR a respins sâmbătă două contestaţii în cazul candidaturii lui Ponta.

CITEȘTE ȘI                       -                   Întrebarea la care Anamaria Gavrilă a refuzat să răspundă la depunerea candidaturii. Târziu spunea, despre acest tip de manevră, că e o păcăleală

Știrea inițială:

Sâmbătă, 15 martie 2025, la Curtea Constituțională a României a fost depusă o contestație împotriva candidaturii lui George Simion la alegerile prezidențiale din luna mai. CCR a precizat că va soluționa contestația până duminică la ora 16.30.

„In data de 15 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul I.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.31D/15.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Simion George-Nicolae (candidatura este din partea AUR, n.red.) și a semnului său electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.

Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.1024F/2025, iar conținutul ei poate fi accesat aici.

Cauza se soluționează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 16 martie 2025, ora 16.30”, a anunțat CCR.

Motivele pentru care se cere invalidarea candidaturii lui George Simionsunt următoarele:

- încălcarea principiilor constituționale și a statului de drept

- incitare la violență împotriva instituțiilor statului

- suspiciuni de fraudă electorală și falsificarea listelor de semnături

- interdicție de intrare în Ucraina pentru activități anti-statale

- posibile legături cu servicii de informații străine

- sprijin pentru persoane controversate și implicate în abuzuri

- comportament extremist și instabilitate politică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel