Mircea Geoană a fost dat de mai multe voci politice drept un candidat cu şanse mari la alegerile prezidenţiale din 2024. Dar candidează?
Analistul politic Bogdan Chirieac l-a întrebat pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2024.
"Cred că ar trebui să fac un răspuns standard, să apară scris. La modul cel mai serios spun, în clipa de faţă sunt absolut concentrat pe ce am de făcut la NATO. E un moment foarte important, vorbeam de Vilnius. Anul viitor avem un moment aniversar foarte important la Washington, se fac 75 de ani de la înfiinţarea NATO. Va trebui să asigur şi tranziţia de la excepţionalul secretar Jens Stoltenberg, un lider excepţional, un prieten al nostru, la noul secretar general care va fi ales de aliaţii noştri în perioada următoare.
Iar când lucrurile la jobul pe care îl am vor fi un pic mai clare, o să revin şi o să discutăm şi despre asta", a declarat Mircea Geoană la DC NEWS.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat la DC NEWS că România este o putere regională, în timp ce SUA este o super-putere globală, explicând de ce politicienii ar trebui să investească în relația cu America, dar și cu alte țări.
"America este o super-putere globală, România este o putere regională", a spus Mircea Geoană, în cadrul unui interviu pentru DC NEWS.
"Nu e mult spus "România, putere regională"?", a intervenit analistul politic Bogdan Chirieac.
"Nu, eu aș îndrăzni să spun că România este sau ar putea fi o putere multi-regională, nu doar o putere regională, pentru că România are o locație multi-regională, și în Marea Neagră, și în Est, și în Europa Centrală, și în Balcani, și în Orientul Mijlociu extins. Deci, sfatul meu și încurajarea mea pentru toți cei care sunt astăzi și mâine în politica românească, în politica externă, de apărare, de securitate, economică, este să continuăm să investim în această relație, și în economic mai mult și la nivel de comunități mai mult, fiindcă nu prea s-au mai făcut înfrățiri în ultimii ani de zile...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu