Publicitate
Astronomii europeni au descoperit prima exoplanetă originară dintr-o altă galaxie decât a noastră care orbitează în jurul unei stele îndepărtate din Calea Lactee.
Potrivit astronomilor care studiază Calea Lactee, această planetă exogalactică, numită HIP 13044b, are o masă de 1,5 ori mai mare decât cea a lui Jupiter - cea mai mare planetă din sistemul nostru solar - şi orbiteză în jurul stelei HIP 13044, care se află la o distanţă de 2.200 de ani lumină de Terra, în constelaţia australă Fornax (cuptor - în limba latină, n.r.). Această stea a făcut parte iniţial dintr-un grup stelar care aparţinea unei galaxii pitice, ce a fost "devorată" de Calea Lactee, un act de "canibalism galactic" petrecut în urmă cu nouă miliarde de ani, informează Mediafax.
"Din cauza distanţelor mari care ne separă de celelalte galaxii, nu am putut să observăm şi să confirmăm până acum prezenţa unor exoplanete extragalactice, însă fuziunea cosmică dintre Calea Lactee şi acea galaxie pitică a adus o astfel de planetă mai aproape de instrumentele noastre", a explicat Rainer Clement, astrofizician la Institutul Max Planck din Germania.
Planeta orbitează la mică distanţă de steaua ei şi din acest motiv este foarte fierbinte. În punctul de pe orbita ei eliptică cel mai apropiat, această planetă se află faţă de steaua ei la o distanţă de 10 ori mai mică comparativ cu distanţa dintre Terra şi Soare, au declarat autorii acestei descoperiri, al căror studiu a fost publicat în revista americană Science. Planeta efectuează o rotaţie completă în jurul stelei sale în 16,2 zile.
Descoperirea a fost realizată cu telescopul Observatorul european austral (ESO), amplasat în localitatea La Silla din Chile, la o altitudine de 2.400 de metri.
Citeşte şi:
NASA a descoperit o gaură neagră în vârstă de 30 de ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu