Un bărbat a murit din cauza caniculei chiar în timp ce se afla la serviciu. El muncise de dimineață pe un șantier.
Un bărbat și-a pierdut viața pe un șantier din Fălticeni. Tragedia s-a petrecut chiar când acesta trebuia să iasă din tură, relatează România TV. Se pare că muncitorul a lucrat de dimineață în soare, iar la ieșirea din tură, când a ajuns în vestiar, i s-a făcut rău și a început să tremure.
Bărbatul s-a prăbușit la pământ chiar sub ochii colegilor lui. Polițiștii ar fi luat deja legătura cu soția muncitorului, iar aceasta le-ar fi relatat că de câteva zile bărbatul acuza stări de lipotimie și nu mai suporta deloc căldura.
La Fălticeni s-au înregistrat chiar și 34 de grade Celsius la umbră, mai relatează sursa citată. ITM a deschis o anchetă în urma acestui incident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News