Cel puţin două persoane au murit vineri posibil din cauza insolaţiei, pe fondul valului de căldură care s-a abătut asupra Japoniei, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius în termometre.
O femeie de 63 de ani a fost găsită inconştientă în casa sa din oraşul Kuwana (centrul Japoniei) şi apoi declarată moartă, în timp ce o a doua femeie, trecută de 80 de ani, a fost descoperită decedată în casa ei din Tokyo. Potrivit Kyodo News, ambele femei ar fi murit de insolaţie.
Agenţia meteorologică niponă a avertizat asupra unui val de caldură 'periculoasă pentru viaţă' şi a unor temperaturi ridicate şi a sfătuit publicul să îşi ia precauţii, hidratându-se adecvat şi evitând deplasările inutile. Zeci de decese cauzate de insolaţie au fost raportate până în prezent în luna iulie, în condiţiile în care pe întreg teritoriul ţării s-au înregistrat temperaturi extrem de ridicate. Joi, cel puţin 10 persoane au decedat şi circa 2.600 au fost transportate la spital cu insolaţie, a raportat agenţia Kyodo.
Potrivit prognozelor Agenţiei meteorologice, Japonia va continua să fie afectată de acest val de căldură până la sfârşitul lunii iulie. Valul de căldură vine la doar o săptămână după ce inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile torenţiale din vestul Japoniei s-au soldat cu circa 220 de victime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu