EXCLUSIV  Canicula, pericol MAJOR pentru sănătate. Previziuni SUMBRE pentru marile orașe ale României

Meteorologii sunt unanimi în a aprecia că ne îndreptăm în mod inexorabil către o creștere continuă a temperaturilor, și că verile vor deveni din ce în ce mai toride, astfel că, la mijlocul secolului, căldurile excesive vor reprezenta norma pentru Europa. Fenomenul va fi resimțit mai acut în marile aglomerări urbane, iar la avertismentele specialiștilor, autoritățile sunt chemate să răspundă acestei provocări majore prin măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și de adaptare la noile condiții ecoclimatice.

Care sunt dimensiunile problemei și care este situația României urbane, în frunte cu Bucureștiul în acest context, încercăm să înțelegem împreună cu prof. univ. dr. Mircea Duțu, președintele Universității Ecologice din București (UEB) și al Centrului pentru Ecologie prin Drept (CED).

– Domnule profesor, aglomerațiile urbane se află printre zonele cele mai afectate de încălzirea global în curs, dar și printre factorii de frunte ai provocării sale. Cum se explică o asemenea situație?

 Deși acoperă mai puțin de 1% din suprafața planetei, în aceste zone se consumă 68% din energia lumii și de aici se emit peste 75% din gazele cu efect de seră (GES). Totodată, din cauza situației speciale în care se află, dacă nu se întreprind măsuri urgente și radicale adecvate, în marile orașe este de așteptat ca temperaturile medii globale să crească la orizontul anului 2100, cu până la 10⁰C față de nivelul epocii preindustriale, în timp ce temperatura medie globală pare a se opri la un spor de cel mult 3–3,5⁰C.

Într-adevăr, dezvoltarea urbană intensivă și opțiunea pentru „totul mineral” a urbaniștilor din perioada post-belică au transformat orașul într-un important generator de poluare și o sursă majoră de emisii de GES.

Nevoia crescândă de locuințe a condus la diversificarea habitatelor și la sporirea căilor asfaltate pentru a favoriza circulația vehiculelor. Aceste suprafețe din beton și de asfalt interceptează radiațiile solare și înmagazinează căldura în timpul zilei, care ar trebui retrocedată spațiului ambiant, noaptea. Numai că fenomenul invers nu mai are loc sau se produce doar parțial, astfel că orașele nu se mai răcoresc suficient, creându-se așa-numitele insule de căldură urbană (ICU). Acestea pot prezenta un interes energetic iarna, reducând nevoia de încălzire, dar constituie o provocare majoră la momentul valurilor de căldură estivale. Astfel, în marile orașe, temperaturile nocturne pot fi cu până la 10⁰C mai ridicate decât la țară, acolo unde, dimpotrivă, vegetația acționează ca un aclimatizor natural, iar ziua se adaugă un spor substanțial la căldura existentă.

– Din perspectiva urbanismului, care sunt principalii actori ce contribuie la amplificarea riscului climatic pentru mediul urban?

 „Defectele urbanistice” se manifestă în materie mai ales prin acțiunea conjugată a trei factori principali: prezența cantitativă și calitatea „naturii” din oraș, densitatea clădirilor și caracteristicile lor constructive (materialele) și cromatice (culorile dominante), densitatea populației și activitățile urbane (circulația, producția și locuirea) care, împreună, contribuie cu circa 20% din ICU. Corectarea lor reprezintă o cale importantă de reducere a impactului schimbărilor climatice în planul mediului urban.

– Cum se conjugă manifestările fenomenului încălzirii globale cu cele ale poluării și ce consecințe prezintă ele pentru sănătatea oamenilor?

 „Cocteilul” de poluări de particule fine și de ozon (O₃), provocat de insolația puternică, intră în interacțiune cu căldura excesivă și devin un pericol major pentru sănătatea umană. Consecințele caniculei combinate cu cele ale smogului fotochimic afectează grupurile cele mai vulnerabile – copiii mici, persoanele în vârstă, bolnavii cronici de inimă sau în privinţa căilor respiratorii ș.a. – generând decese premature sau deteriorarea gravă a stării de sănătate. Încălzirea climei pare a fi mult mai avansată decât credem și, în orice caz, este mult mai periculoasă decât ni se spune, pentru om, sănătatea și calitatea vieții sale. Sub impactul experiențelor din ultimele decenii specialiștii vorbesc de valul de „căldură mortală”, înțeleasă ca întrunire a unui ansamblu de parametri meteorologici susceptibili de a provoca moartea în mod direct sau de a o favoriza considerabil. Așa, de exemplu, căldura poate determina o creștere a tensiunii arteriale și a concentrației de colesterol, având ca efect complicații cardiace fatale. Potrivit unui studiu recent al Universității din Hawaii, o persoană din trei în lume este supusă riscului de a suporta un val de „căldură mortală”, iar cel de a contracta oi de a deceda de o boală generată de căldură a sporit în mod constant după 1980.

Astăzi, circa 30% din populația mondială este supusă unui asemenea risc timp de cel puțin 20 de zile pe an, iar proporția ar putea ajunge la mai bine de 48% în anul 2100. Cifra e îngrijorătoare, întrucât rămâne valabilă chiar dacă emisiile de GES ar cunoaște o reducere drastică. Dacă ritmul actual se va menține în această privință rata va ajunge la 74%.

– Care sunt soluțiile posibile pentru atenuarea unor asemenea fenomene și temperarea efectelor lor?

 Măsurile necesare diferă în raport cu factorul de agresiune și consecințele care se vor a fi evitate sau, cel puțin, diminuate. Așa, de pildă, în privința traficului motorizat și a activităților economice, care produc trei sferturi din emisiile de GES urbane, pe lângă necesitatea limitării circulației motorizate, se impune promovarea unor veritabile politici de transport durabil și de acțiune economică adecvată. Totodată, în același sens al luptei împotriva ICU, localitățile trebuie să-și adapteze treptat programele și planurile de amenajare teritorială și de urbanism la noile constrângeri meteo-climatice. Dacă e dificil, dacă nu imposibil, de a înlătura clădirile existente pentru a reconstrui localități mai aerisite, mai verzi, cu o prezență sporită a apei, fiecare municipalitate optează pentru soluții diferite potrivit specificului și posibilităților sale și oferă un evantai cât mai coerent și mai integrat de măsuri de a reduce aceste „insule de căldură urbană” și a combate efectele lor, care pot inspira și pe alții.

– Ce se practică și care sunt, în acest context, experiențele din alte țări?

 Așa, de exemplu, în S.U.A. s-a optat pentru „cool street” și „cool roofs”; în numeroase orașe de peste ocean, autoritățile au decis să joace cartea puterii reflectorizante a placărilor, exploatând fenomenul de albedo. Materialele utilizate pentru placarea solului au proprietăți optice și termice care favorizează reținerea căldurii de către țesutul urban. Indicele albedo corespunde puterii de reflexie a unei suprafețe expuse la lumină; mărimea lui e cuprinsă între 0 (pentru o suprafață care absoarbe totalitatea luminii incidente, adică un corp negru) și 1 (pentru una care reflectă în întregime lumina aferentă); de exemplu, zăpada posedă un albedo 1, în timp ce gudroanele negre au un indice de 0,1 sau 0,2. Albedo-ul tipic al orașelor europene  și americane este de 0,15 la 0,30; o creștere a mediei la 0,20–0,45 ar permite reducerea temperaturii cu până la 4⁰C în după-amiezile de vară. Grație unui albedo puternic energia generată de razele solare este direct retrimisă spre cer și, deci, nu va mai fi înmagazinată în material. În aceeași perspectivă, White Roof Project promovat la New York a implicat vopsirea în alb a acoperișurilor clădirilor, pentru a spori puterea reflectorizantă cu un impact semnificativ în privința reducerii temperaturilor.

Alte experiențe, precum cele de la Tokyo (Japonia) și Lyon (Franța), pun accentul pe „orașul umidificat”, prin practici precum „stropirea trotuarelor” (cu utilizarea apei de ploaie, conservată în acest scop) sau „stropirea străzilor” cu ajutorul dispozitivelor racordate la valorile de temperatură. Centurile verzi conjugate cu mari cordoane de apă sunt preferate în Germania. După cum elvețienii au optat pentru sporirea suprafețelor verzi, prin arbori sau „vegetalizarea” acoperișurilor. Soluții diverse, rezultate diferite, dar în orice caz preocupări sporite pentru reducerea efectelor încălzirii globale și protejarea cadrului de viață. 

– La ce să ne așteptăm în viitor?

 Avertizările specialiștilor arată că valurile de căldură vor fi tot mai frecvente, mai persistente, intense și severe astfel că, dacă astăzi episoadele de căldură extremă survin o dată la 10 sau 20 de ani, la mijlocul acestui secol, adică după numai câteva decenii, pot deveni norme, dacă nu se iau măsuri imediate și radicale de reducere a emisiilor de GES. În același timp, să nu uităm că și în situația în care am iniția asemenea demersuri va trebui să așteptăm între 25 și 30 de ani pentru a cunoaște primele rezultate, pentru a resimți primele efecte și a asista la inversarea tendinței. Aflate în prima linie a celor care generează încălzirea globală, dar și care îi suportă efectele și adăpostind marea majoritate a populației planetei, orașele reprezintă o miză centrală a aplicării Acordului de la Paris privind clima și adaptarea lor o provocare esențială a acestui secol. În fața evoluției aproape implacabile a lucrurilor spre insuficiența acțiunii globale, prioritară devine adaptarea locală. Cei care vor înțelege acest fapt și i se vor conforma mai repede și mai bine vor fi adevărații câștigători.

– În acest context general al efectelor încălzirii globale asupra orașelor și a eforturilor de adaptare ale acestora, cum apreciați situația Bucureștiului și a celorlalte orașe mari din România?

– Caracteristicile urbanistice, starea mediului și a infrastructurii precum și nivelul (precar) al preocupărilor de a-l proteja expun Bucureștiul în mod deosebit la riscurile de caniculă, de ploi torențiale și de poluare. El prezintă două caracteristici defavorabile unui răspuns adecvat la efectele dereglărilor climei, în frunte cu canicula: o puternică densitate demografică și, respectiv, o concentrare a activităților economice și comerciale. Cu aproape 10.000 locuitori pe kilometru pătrat, Bucureștiul figurează pe locul patru în rândul capitalelor europene după Paris, Londra și Atena din acest punct de vedere, iar după o echivalare la nivelul organizării în profil teritorial ne situăm chiar pe locul doi, după capitala franceză. În același timp, procentul real de spațiu verde pe cap de locuitor nu depășește 9 mp, mult sub pragul impus de legislația națională și de cel recomandat de Organizația Mondială a Sănătății.

În ciuda unor asemenea realități asistăm la continuarea unei politici accelerate de diversificare urbană, se construiește haotic, pe fiecare parcelă liberă sau care devine astfel, se înalță imobilele joase, se construiesc ansambluri compacte ample, și totul în detrimentul spațiilor verzi. Preconizatul proiect al „centurii verzi” a Capitalei, mereu amânat în realizarea sa, tinde să se transforme într-o „curea” de beton și asfalt care să sufoce orașul propriu-zis. Invadarea împrejurimilor rurale de același fenomen și distrugerea capacităților proprii de rezistență la efectele schimbărilor climatice și de interacțiune pozitivă din acest punct de vedere cu metropola învecinată se adaugă la bilanțul negativ anterior. Răspunsul administrativ, de complezență, redus la așa-zisele planuri de acțiune anticaniculă, cuprinzând măsuri simbolice precum sfaturile medicale, ori amenajarea de corturi care oferă adăpost punctual, un pahar de apă rece ori un control inopinat al tensiunii arteriale, rămâne total insuficient și inadecvat.

Ce e de făcut?

Să fim atenți ca, pe de o parte, politicile urbane promovate să nu amplifice vulnerabilitățile existente, astfel apărând riscul ca Bucureștiul și marile orașe să devină, în scurt timp, pentru anumite perioade de nelocuit,, iar pe de altă parte să se inițieze și promoveze o abordare activă, care să implice „dedensificarea”, înverzirea, sporirea spațiilor plantate cu arbori și a prezenței apei în echilibrul ecologic al localităților.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News