Aseară, festivalul a sărbătorit pe unul dintre cei mai ilustri şi mai populari actori francezi, Jean-Paul Belmondo. Sala teatrului Debussy abia a facut faţă tuturor celor veniti să-l sărbătoreasca. Întâlnirea a fost, totuşi, teribil de dureroasă.
Interpretul de extraordinara vitalitate de odinioară, a avut de învins o congestie cerebrală care i-a devastat fiinţa. Actorul care avea patima spulberării barierelor a apărut, aseară, sustinut de gărzi de corp, marcând dureros treaptă cu treaptăa din lungul, atât de lungul său drum spre scenă. La apariţia lui, până şi fotoreporterii, uitând de îndatorirea lor profesională, au lăsat aparatele jos ca să poată plauda frenetic, alături de întreg publicul.
Ajuns într-un sfârşit pe scenă, delegatul general Therry Fremaux care îl aştepta i-a spus, cu umor oarecum negru: „Cred că astă seară ai reuşit una dintre cele mai grozave cascade din carieră!“ Şi i-a înmânat Palme d’orul onorific pregătit! Iar Belmondo, ajuns cu adevărat „A bout de souffle“ i-a spus: „Palma asta îmi merge direct la inimă“.
Seara s-a încheiat cu documentarul de montaj pe care i l-a inchinat tânărul cineast Vincent Perrier. Acesta a relatat că nici nu spera ca maestrul, în starea în care e, să plonjeze în această aventură. Totuşi, într-o zi a articulat întrebarea: „Dar filmul, filmul acela în proiect, când o să-l facem?“ Şi l-au făcut, până la urmă. Totuşi, în ajunul miraculoasei sale apariţii la Cannes, chinuit de indoieli, tot el l-a întrebat: „Pe cine crezi că o să intereseze filmul nostru?“.
Sala Debussy gemea de oameni interesaţi, aseară, când filmul a văzut lumina ecranului în premieră mondială. Produsul a nouă luni de muncă şi a slalomului printre cele 80 de filme ale filmografiei actorului, el rezumă, în 85 de minute de proiecţie, o extraordinară carieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu