Publicitate
Este cum nu se poate mai plăcut pentru un ziarist român să-și înceapă ziua de muncă, vreau să spun să intre în marea sala Lumière, de la Cannes, la ora 7,45 și un critic de talia australianului David Straton, unul dintre cei mai prestigioși din meseria noastră, să se apropie pentru a-ți spune : « Foarte bun filmul vostru, bun ».
Corespondență specială de la Magda Mihăilescu[caption id="attachment_185411" align="alignnone" width="640" caption="Regizorul Cristian Mungiu, alături de Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, sâmbătă, la Cannes. Foto: Reuters"][/caption]Asta, după ce, ieri seara, imediat după proiecția pentru presă, nimeni altul decât Michel Ciment, cunoscutul director al revistei Positif și președinte de onoare al Fipresci (Federația internațională a criticilor de film) îmi adresa aceleași cuvinte. Ca bun francez, desigur că domnia sa socotește că De rouille et d os al lui Audiard este, până la ora asta pe primul loc, dar nimic nu mă împiedică să i-l contrapun pe Mungiu. Abia mâine vom afla locul pe care îl ocupă la bursa cotațiilor publicate de cele două reviste, Screen International o echipă de critici din toată lumea și Le Film francais, cu juriul său alcătuit numai din profesioniști in țara gazdă. După cum tot mâine mai exact la noaptem pe net vom putea citi și cronicilemarilor ziarem cele care contează cu adevărat, Le Monde, Liberation.Deocamdată, ceea ce ne-a mângâiat urechile este deajuns.
Da, Cristian Mungiu, deținătorul Palme d Or de acum cinci ani semnează un film intens și care dă de gândit, poate mai mult deât 4,3,2, cu care va fi inevitabil comparat. Dar așa cum cfreația anterioară nu era o poveste despre avortul clandestin în epoca Ceaușescu sau nu numai nici După dealuri nu este doar reluarea în termeni cinematografici a cazului Tanacu și a îndelung dezbătutei exorcizări. Despre libertatea interioară, despre dreptul la ea al oricărei ființe umane, despre nevoia de dragoste și de ocrotire, mai ales a celor singuri pe lume, amenințați să fie aruncați sub cerul liber al indiferenței și al ipocriziei, precum cele două fete, Voichița și Alina, crescute într-un orfelinat și ajunse într-o mănăstire.
Ce drum să-ți alegi în viață ? Unul care să fie al tău, cu orice preț, și încă din primele cadre o vedem pe una dintre eroine croindu-și drum prin culoarul îngust format de mulțimea abia coborâtă din tren, pe care o despică precum un crucișător, mergând împotriva valului uman. Splendidă plasare a filmului sub semnul energic al voinței de a fi liber, cu îngerul din tine sau de lângă tine, opțiune instinctivă, tragic plătită.
Conferița de presă, prima de când s-a deschis Festivalul de Film de la Cannes a durat o oră și câteva minute. Un record. Mult pentru uzanțele locului. Cele mai multe întrebări nu au ocolit comparația cu 432, drept care Mungiu a trebuit să reia invitația lansată și în Caietul de presă, aceea de a-l privi independent. Este oare un film despre intimitatea prieteniei între duă fete ? « Nu, nu este neapărat despre prietenie, ci despre dragoste, orice fel de dragoste ». În filmul celălalt criticați comunismul, acum religia. « Încec să nu critic pe nimeni. Un film nu are capacitatea de a vorbi despre întreaga societate.
Cred că mai degrabă este vorba despre superstiții decât despre religie ». Nici de data aceasta nu ați folosit muzică. « Nu trebuie să-i spui spectatorului când să fie emoționat și când nu. Montajul îți arată ce ete important ». Nu spuneți cine este vinovat și cine nu. « Nu spun nici cine este salvat în film. Va polariza opiniile și asta este bine ». Ați lucrat tot cu Oleg Mutu, directorul de fotografie al lui Serghei Lojnitza, și el în competiție. « Nu, Lojnitza lucrează cu operatorul meu, noi colaborăm mai demult ».
Ați făcut un film despre dragoste sau despre fatalitate ? Mă opresc aici, pentru că După dealuri nefiind cunoscut cititorilor, am intra în ceața subtilităților analitice pe care nici un autor nu și le dorește la o primă întâlnire, orice am face, pe fugă. Cu atât mai mult cu cât, peste două ore, urma să aibă loc spectcolul de gală. Stranie programare: un deținător de Palme Or, selecționat în competiție, urmează să urce pe covorul roșu la 15,30, ora obișnuită a premierelor de gală, 19, fiind atribuită unei pelicule cu gangsteri, Lawless, de John Hillcoat. Onorabilă în genul ei și atât. Nimeni nu a putut să ne spună de ce. Sper ca Mungiu să fie răzbunat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu