Cannes, 2013: Pierduți printre poșete Vuitton și pantofi Louboutin - Corespondență de la Magda Mihăilescu

În 1979 Sofia Coppola avea 8 ani și venea pentru prima oară la Cannes, cocoțată pe umerii celebrului său tată, care urma să primească Palme d’Or pentru Apocalypse Now. Arhiva fotografiilor de legendă ale festivalului păstrează chipul puștoaicei cu breton impecabil, scoțând limba la public și făcând ca maimuța.

Douăzeci de ani mai târziu, domnișoara Coppola reapărea pe Croazetă ca marea surpriză de la Quinzaine des réalisateurs, cu un film imposibil de trecut cu vederea, The Virgin Suicides. Acum, la 42 de ani, are în spate o carieră bine susținută financiar de papa, dar alimentată de propriul ei incontestabil talent: Lost in Translation (Oscar pentru cel mai bun scenariu), Marie Antoinette, Somewhere (Leul de aur la Veneția).

Ieri seara a avut onoarea de a deschide secțiuna Un certain regard cu Bling Ring (în afara competiției). Spectacol de gală cu surle, trâmbițe și pază întărită, cum se cuvine unui nume de aur. Inspirat ca și pelicula sa de început de un fapt real, filmul ne-a lăsat mai împovărați cu o întrebare pe care, din păcate, realitatea ne-o tot scoate în cale: în ce lume trăim? A poșetelor Vuitton, a lui Paris Hilton, a revistelor glossy, a seducției și obsesiei de a fi star fie și numi pentru o clipă, a aruncării intimității pe piețele Facebook și Twitter în numele socializării? Între vara lui 2008 și vara 2009 cinci liceeni de la periferia Hollywoodului, patru băieți și o fată, au înjghebat un grup de mare voinicie, Bling Ring, care atacau vilele vedetelor, plecând cu sacii plini de poșete Berkins, Vuitton, pantofi Louboutin, bijuterii, ba chiar și cu câte un tablou. Dacă se nimerea să dea și peste ceva dolari lăsați pe te miri unde de neglijenții proprietari, cu atât mai bine. Mai rar vindeau câte ceva din prada de lux. În fapt, nu aveau nevoie de nimic, toți erau copii ai unor familii cu înstărite. Trăiau aventura, pur și simplu, precum alții în trecutele copilării, când furau prune din copacii vecinilor.

Le plăcea să se vadă în nefârșitul, deșănțatul lux din casa lui Paris Hilton, plictisita fiică de bani gata. De altfel, ea a fost și ținta numărul unu, ceva mai la urmă venind mizilicurile Lindsay Lohan sau Megan Fox. Paris era vizitată mai ceva decât o bună prietenă, ori de câte ori aveau chef de comorile dintr-o modernă peșteră a unui Ali Baba. Nu era nici o problemă să atace la țanc, aunci când proprietarii erau plecați. Bling Ringii aveau chiar o hartă a deplasărilor vedetelor, doar ce păzește presa people dacă nu să anunțe conștiincios unde și când pleacă X sau Y. Nici adresa nu era greu de procurat, doar de asta există internet. O singură grijă îi rodea, aceea de a nu se afla despre isprăvile lor, în ciuda etalării cu nonșalanță pe Facebook.

Când, în sfârșit, poliția le bate la ușă au răsuflat ușurați; vor da interviuri cu grație de vedetă TV. Numai prompterul lipsea. Nu contează pușcăria, celebri să fie. Părinții să trăiască. „Nu te lasă mama, orice vei fi făcut”, își asigură o doamnă odrasla. Întrebările amintite la începutul acestor rânduri ni le punem noi, spectatorii trecuți prin relele acestei lumi. Sofia Coppola nu se amestecă, lasă banda celor cinci să zburde cu mare voioșie. Privește totul ca pe spectacol. Al fascinației culturii ambiante, hrănite de mitul celebrității și al consumului de lux: ”Am încercat să empatizez, fără să-i judec. Prin asta nu vreau să spun că ceea ce au făcut nu este grav, dar am dorit ca spectatorii să-și facă propria opinie”.

O fi bine, o fi rău? Mâine, poimâine, poate vom empatiza și cu kilerii din licee.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News