Cannes, 2013 - Robert Redford : „Printre atâtea catastrofe, natura ne vorbește cu voce tare”

Apă cât vezi cu ochii și câteva cuvinte auzite din off: „Am vrut să fiu cinstit, bun, atent cu oamenii, am vrut să fiu cel mai bun, dar nu am putut. Îmi pare rău”. Aduc a testament, s-ar zice. Un om trecut de tinerețe, singur pe un vas cu pânze, în mijlocul oceanului, se luptă cu apa care începe să pătrundă peste tot. Un containăr i-a izbit ambarcațiunea și acum încearcă să repare ceea ce se poate și să se îndepărteze de fierăraia plutitoare.

Nu știm cum îl cheamă, cine este, vedem doar că se luptă. Fără panică. Nu se lasă. Spală, curăță urmările, peticește nava, pune rufele la uscat, gătește, citește. Până în clipa în care o furtună îl doboară. Dar tot nu se lasă. Caută salvarea într-o barcă pneumatică. O coajă de nucă pe valurile năpraznice. Doar atunci când totul chiar este pierdut, va scrie acele cuvinte și le da oceanului, închise într-un borcan.

Când și-a propus să realizeze All Is Lost, regizorul J.C. Chandor a avut în minte un singur actor. Pe Robert Redford. Fostul băiat de aur al cinematografului american (nu numai pentru claia de păr blond, dar și pentru încasările aduse filmului american în epoca lui de glorie), trăitor nu la Hollywood, ci „la el acasă”, în ținuturile vântoase al Utah-ului, rar văzut pe la festivaluri (la Cannes a fost, incredibil doar de două ori până acum) este una dintre personalitățile zilelor noastre care nu încetează să ne aducă aminte cât de mult păcătuim când ne sfidăm natura, când credem că tehnologia este supremă.

„Printre atâtea catastrofe, tsunami, tornade, cutremure, natura ne vorbește cu voce tare - ne-a spus actorul la întâlnirea cu ziariștii. Rolul tehnologiei est mereu același, să mărească viteza de înaintare a lucrurilor. Viața merge cu pași tot mai repezi, toată această energie este fascinantă în felul ei, dar cât va ține? Cât mai este până să luăm foc cu toții? Aceasta est tema filmului, exact opusul experiențelor noastre de astăzi. Nu vedem decât un om, o barcă și vremea, contrariul zgomotului în care trăim în țara mea. Am crescut în America de după război, mi-am pierdut repede inocența iar atunci când am devenit artist, am vrut să vorbesc despre America așa cum este ea”. Rolul pune la grea încercare rezistența fizică a unui actor, chiar și a unuia tânăr. Cum să nu-l accepte, glumește Redford, a fost măgulitor pentru ego-ul lui ( mai exact:”pretty good for my ego”).

La 76 de ani, era o provocare. „Am mai avut roluri solicitante fizic, unul a fost cel din Jeremiah Johnson, dar acolo aveam de dus la capăt lucruri despre care știam că le pot face. Cu vârsta, șansele devin mai mici”. Fiindcă a venit vorba despre vârstă. Vreau să le asigur pe admiratoarele lui Robert Redford că, în realitate, chiar și văzut de la numai doi metri, actorul arată mult mai tânăr decât îl știm noi din ultimele sale filme. Doamne, cum face ecranul adevărate crevase dintr-un simplu, omenesc rid. Aceeași siluetă sveltă, aceeași coamă de păr blond (puțin încărunțit la tâmple), același surâs și același albastru al ochilor, asortat, desigur, cu albastrul cămășii.

Sigur că văzând filmul,S tuturor ne-a trecut prin cap, Bătrânul și marea, dar un singur ziarist a încercat să-i amintească, timid de de tot. Cum să-i zici „bătrânul”? Redford a zâmbit și ne-a scos din încurcătură. „Și eu m-am gândit. Numai că nu adorm și nu visez lei”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News