La spectoalele de gală se mai întâmplă, dar de data aceasta, erau prezenți și ziariștii, de obici nu foarte expansivi. Proiecția de trei ore și jumătate a fost singura din programul festivalului, redus cu o zi, in cauza alegerilor parlamentare de duminică 25 mai.
Cei mai vitregiți sunt jurnaliștii, privați de vizionarea rezervată presei. Așa se va întâmpla și cu Godard. Vom vedea cum ne vom descurca, deocamdataă suntem, încă, în trena emoției trăite ieri, alături de eroii filmului lui Nuri Bilge Ceylan, Winter Sleep. Autorul aparține acelei familii dragi Cannes-ului despre care am tot amintit, a cineaștilor pentru care poți să bagi mâna în foc fără teama că vei pierde pariul.
Nu prea există un titlu neselecționat în marea competiție. Așa se și explică numărul de premii din cariera sa, dobândite aici, ale juriului sau pentru regie, actori, plus trei ale criticii internaționale. Uzak, Climate, Trei maimuțe, A fost, odată, în Anatolia fac parte din repertoriul tuturor Cinematecilor care se respectă. A trecut pe lângă Palme d'Or de mai mult ori.
De ieri de la ora șase și mai bine, de când am părăsit sala, mulți dintre critici cred că acum, maestrul cinematografului turc, greu de imitat de mai tinerii săi colegi (spre deosebire, de exemplu, de iranianul Kiarostami) va simți adierea ramurei de palmier. Dincolo de barometrul emoției, ne încumetăn și la socoteală simplă, de altfel. Nu are cum să plece de la Cannes fără o distincție, iar cu una mai mică nu prea vedem cum ar putea fi răsplătită o operă de o asemenea anvegură, care curge precum un fluviu. Unul liniștit.
In adâncurile lui bănuim, însă, drame, aspirații ratate, neputințe, inclusiv dificultatea comunicării, constantă aducătoare de trimiterea la Antonioni. Nu are, din fericire, asprimea metalică a acestuia din urmă. Spun din fericire, pentru că altfel ar fi doar un imitator abil.
Bilge Ceylan seamănă, mai degrabă, dacă vrem să-i găsim, neapărat, o proximitate, cu grecul Anghelopoulos. Și în filmele sale timpul individual pare a avea o eternitate la dispoziție, pentru că numai în aceste extinderi omul ajunge să fie deslușit. Să-și lepede aparenta mască, haina străină purtată din necunoașterea de sine.
Eroul lui Ceylan, actor, scriitor, editorialist, dar și proprietar al unor case închiriate nevoiașilor pe care nu-i prea iartă cu plata, nu înțelege veșnica nemulțumire a familiei sale, o soră și o tânără nevastă. Le ascultă cu răbdare dojana uneia, mărturisirea alteia, nefericita soție, dar tot nu pricepe de ce nu este de ajuns să te opui răului pentru a fi un om moral. Generozitatea fără un program avantajos îi este străină, din gesturile amabile răzbate. cinismul. Deși se vorbește mult despre etica de toată ziua, niciodată tonul nu este al unui profesionist al catedrei de morală. Cum altfel, din moment ce punctul de plecare al filmului se află în trei schițe ale lui Cehov.
Aydan (actorul de teatru Haluk Bilginer) nu contrazice pe nimeni, nu are acest orgoliu, tot ceea ce vrea este să afle un răspuns la întrebarea «unde am greșit». Esență tipic cehoviană și, totuși, atât de diferită de ecranizările lui Mihalkov, bunăoară. Dacă ar fi să ținem seamă și numai de peisaj. Nimic rusesc în el, suntem în centrul Turciei, în pietrosul ținut al Cappadociei, al cărui pitoresc cineastul l-a estompat cât a putut. « La urma urmei, este un film despre oameni, despre ambiguitatea condiției noastre », ne-a mărturisit Ceylan la conferința de presă (din nou aplauze). Nu fac aluzie la situația prezentă din țara noastră, am filmat înaintea evenimentelor din iunie. Preocupările unui artist sunt diferite de ale dv., ziariștii.
Asta nu înseamnă că fiind aici, la Cannes, nu mă gândesc la Turcia. Poate altădată voi face un filmd despre disperarea și amărăciunea de acum, dar, deocamdată, am ales să înțeleg mai bine sufletul omului ».
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News