Cannes 2015. Arsenic și dantele noi

Pentru că noile aventuri ale încrâncenatului bătăios Max, interpretat odinioară de Mel Gibson iar acum de Tom Hardy pot fi cunoscute spectatorilor noștri începând chiar din această săptămână, nu voi insista.

Voi spune numai că, începând din dreptul hotelului Carlton, cu fațada sa, considerată cea mai mare și mai costisitoare vitrină publicitară, trecătorii gură-cască au de ce să înnebunească și ei, de atâta reclamă. Da, ăsta film de deschidere, tot susțin organizatorii cum că festivalul nu respinge peliculele de gen. Adevărul este că alegerea căzută pe umerii Emmanuellei Bercot cu al său Tete Haute nu s-a dovedit cea mai inspirată pentru a marca începutul marii sărbători. Multora ne-a fost greu să ne imaginăm starurile în rochii Armani, Gucci, Dior etc vibrând în fața unei istorii dure despre un adolescent agresiv, violent, obraznic de cere palme, pe deasupra și cu o mamă iresponsabilă, ba chiar puțin nebună, tânăr greu de adus pe calea ce bună, în ciuda eforturilor unei judecătoare, ale educatorilor și psihologilor.

Malony vrea să-și trăiască ceea ce crede el că ar fi lui viața așa cum crede de cuviință, gata să sară la bătaie din orice. O aventură sexuală artificial adăugată narațiunii îi aduce plocon o paternitate la numai 17 ani și, culmea, aceasta este, până la urmă, singura expereință care îl trimite cu picioarele pe pământ. Cu capul sus, coboară treptele tribunalului ținând copilul în brațe, dar nu poți să nu îți spui: dacă numai întâmplarea învinge toate eforturile societății, e trist de tot.

Filmul a descoperit un băiat, Rod Paradot, mai mult ca sigur un viitor actor despre care vom mai auzi. Ține piept, în scene dificile, unor vedete precum Catherine Deneuve și Benoit Magimel. Rolul judecătoarei pare scris pentru vârsta de acum a actriței naționale, celebră printre altele și pentru eleganța, distincția și discreția ei, probate de-a lungul celor aproape șase decenii de carieră. Și tocmai ei i s-a întâmplat să provoace un mic scandal.

Citește și: Cannes 2015. Începutul unei frumoase prietenii

Filmând la Dunquerque cu Emmanuelle Bercot, nu a avut de lucru și a îndrăznit să spună că orașul, cu tot farmecul lui melancolic, pare că nu trăiește decât prin țigări și alcool.Primarul a sărit ca ars și i-a recomandat actriței ca, în seara premierei, să urce covorul roșu cu capul jos la tete basse, nu cum zice titlul, cu capul sus.

Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, tot ieri Charlie Hebdo a găsit de cuviință, să publice o caricatură oribilă al cărei subiect a fost tot Deneuve: un pachet cât un butoi este uitat, chipurile, de cineva. Vine un fotograf și anunță: «Nu a fost o știre falsă, nu estt un pachet, ci Catherine Deneuve, obeză, în rochie roz pe covorul roșu ». Actrița nu era la curent, dar inteligentă cum o știm, i-a răspuns unui ziarist : » Dacă autorul a vrut să fie răutăcios, măcare sper să fi avut umor ». Eu una nu văd umorul. Să reproșezi unei femei de 70 de ani că a luat câteva kilograme, doar pentru că este celebră și, se presupune, un bun public de care dispunem cum vrem, mi se pare o grosolănie.

Aștept reacțiile ironice ale celor care, bănuiesc, ieri seară au fost șocați de apariția vedetei într-o ținută deconcertantă, jumătate smoking negru, jumătate rochie de seară roșie, hibrid vestimentar care sucea capul, neștiind din ce parte să privești. Autor – faimosul nonconformist Jean-Paul Gaultier. Unde ești Yves Saint-Laurent să-ți vezi muza ? Cel mai bun maestru de ceremonii pe care l-a avut festivalul în ultimii ani, Lambert Wilson (foto), cu eleganța sa care vine de departe, dintr-o educație de intelectual, a ținut seama de caracerul mai special al serii inaugurale, adaptându-și discursul. A promis că nu va dansa, (aluzie la pașii schițați anul trecut cu Nicole Kidman), într-un an în care festivalul s-a deschis cu un splendid balet conceput de coregraful Benjamin Millepied, inspirat de o scenă din Vertigo, pe muzică de Bernard Hermann. A invitat distinsa audiență să acepte o experiență colectivă : »Vă rog să închideți ochii și să vă gândiți la imginiule Cannes-ului.

Citește și: CANNES 2015: Ingrid Bergman, pe afişul oficial al celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film - VIDEO

Cannes-ul este o femeie. Actrița simbol al iubirii, pe care se sprijină toată cinematografia lumii... Dar aș vrea să opun femeii puse în lumină de cinema celei ținute în umbră, celei maltratate, celei violate, agresate, celei vândute ». Vom vedea cât de mult o vom regăsi pe aceasta din urmă în filmele festivalului.

Deocamdată, am remarcat că cineast care ne uimise acum șapte ani cu întunecata Gomorra, incursiune în infernul mafiei napoletane, iar în 2012 cu Reality, despre un alt infern, al iluziilor mediatice, ambele distinse de juriu, ne-a propus acum o fascinantă călătorie în lumea poveștilor, Il racconto dei racconti, vorbit în engleză Tale of Tales, cu actori internaționali, Salma Hayek, Toby Jones, John C. Reilly, Vincent Cassel. Povestirile populare ale lui Giambattisat Basile, cel mai vechi (secolele XVI-XVII), mai bogat și mai talentat autor al acestei specii, puțin cunoscut nouă, ne-au propulsat într-o lume fabuloasă, cu regi naivi și iubăreți, cu regine ambițioase, cu vrăjitoare, căpcăuni și,vai, tinerețe care cunoaște bătrânețea.

Decor halucinant, cu imagini generate pe computer, cu păduri, castele ciudate, labirinturi înfricoșătoare și creaturi monstruoase, frății pe viață și trădări neînduplecate, grație, umor și grotesc, totul împinge cele trei povestiri încrucișate una către alta, până la vărsarea în albia aceluiași râu. Frumos, totuși, cât de departe a rămas Gomorra, care ne deschidea ochii asupra lumii netrebnice în care trăim.

P.S. Peste câteva ore ne vom muta Un etaj mai jos, pentru a vedea filmul lui Radu Muntean cu acest titlu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News