Cannes 2017. Godard sabotat de o alarmă cu bombă

Nu, nu a fost vorba de câteva minute. În fața sălii Debussy, a doua ca mărime din palat, cei peste o mie de ziariști, critici, veniți să vadă proiecția de la 19,30 a filmului lui Michel Hazanavicius Le redoutable au așteptat o oră și 25 de minute, intrigați de lipsa oricărui semnal de începere : prezența obișnuitului personal de ordine, de control, mai numeros ca oricând, a hotesselor care ne iau în primire, pentru a ne preda altei verificări, similare celei de la aeroport.

Au început să se audă strigăte de nemulțumire, câteva fluierături, era chemată responsabila biroului de presă. După alte câteva minute, au dat să coboare stoluri-stoluri cerberii și amintitele domnișoare, îmbrăcate anul acesta în albastru. Ni s-a părut curios că vin în mare grabă spre gardurile de fier care ne despart de scări (eram, cu Irina Nistor în primele rânduri) și, când au ajuns la doi pași, au început să strige și să gesticuleze « plecați, plecați, îndepărtați-vă ». Fără nicio explicație. N-aș spune că este prea vesel. Până să traversăm Croazeta, cineva prinsese din zbor știrea unei alerte cu bombă. Ceva mai târziu, avea să se spună că ar fi fost vorba de niște baterii uitate de cineva sub un scaun, dar mi se pare ridicol. Atâta zgomot pentru nimic într-un Cannes presupus blindat...

Julianne Moore și Michele Williams; două mame în Wonderstruck

Julianne Moore si Michele Williams; doua mame in WonderstruckÎn sfârșit, după vreo patruzeci de minute s-a putut intra din nou în Palat, s-au reluat vizionările și, noaptea târziu, când am ajuns la hotel, aveam să aflu de la recepționist că și la Gara din Cannes a fost o astfel de alarmă. Dcă aș crede atât de mult în puterile magice ale cinematografului, aș zice că totul a fost pus la cale chiar de Godard, eroul biopicului cam în răspăr al lui Hazanavicius. Nu este el autorul faimoaselor vorbe rostite chiar la Cannes, în mai 68, « lumea fierbe și vouă vă arde de prim planuri și travellinguri ».

Dar, despre veșnicul copil teribil al cinematografului francez, acum și erou de film, într-o altă corespondență, fiind în urmă cu câteva premiere.

Filmele trec, polemica rămâne

De cum a apărut pe ecran numele producătorului filmului Okja, Neflixul cel cu cântec, blamata plaformă digitală, în marea sală Lumiére a început să se fluiere.

Când piciorul Tildei Swinton, protagonista, distinsă și aprigă șefă de corporație și-a etalat supermarca de pantofi în prim plan, zgomotele s-au transformat în urlete și zbierete: « Opriți proiecția, Opriți proiecția ». În dreapta, în stânga mea, nimeni nu protesta. O fi vreun grup de presiune care vrea să boicoteze filmul, mi-am zis, bucuroasă, în secret, că cine știe, poate îmi e dat să asist la vreo revoluție, precum cea din mai 1968, când Godard, Truffaut și compania s-au agățat de cortină și așa s-a încheiat celebra ediție. Și acum s-au tras perdelele, s-au aprins luminile, dar, între timp, am aflat ce s-a întâmplat : spectatorii de la balcon nu vedau decât jumătate din ceea ce se petrecea pe ecran.

S-a reluat povestea de la capăt și, până la urmă, s-au auzit și câteva aplauze, la încheierea aventurilor micuței coreence Mija, plecată să-și reupereze animalul său de companie, Okja, un porcușor, ajuns să semene cu un hipopotam, recrutat cu forța pentru a participa la un concurs de superporci genetic modificați. În fapt, avem de a face cu o fabulă ecologistă, cu un du-te vino prin animațile japonezului Miazaki, cu adrese antimondialiste și anticapitaliste.

[citeste si]

Conferința de presă a fost mai mult o sesiune de răspunsuri date precedentelor discuții și, mai ales, mediatizatelor declarații ale lui Almodovar. Se pare că rapidul comunicat de presă al festivalului, cu scuzele de rigoare pentru nefericitul accident tehnic, nu i-a liniștit pe autori, producători, încă vexați de cele auzite cu două zile în urmă. Prima care a intervenit a fost Tilda Swinton, interpretă, dar și producătoare a peliculei : « Almodovar a făcut o delarație de președinte, mi se pare important să fie lăsat să spună ce vrea. Eu cred că este loc pentru toți în lumea aceasta. Nu am venit să câștigăm, am venit să fim văzuți.

Dacă ne gândim bine, mii de filme prezentate de-a lungul timpului la Cannes nu au fost văzute pe marele ecran. Ceva mai diplomat, regizorul sudcoreean Bong Joon-ho a conchis : « Sunt un mare fan al lui Pedro Almodovar. Fie că vorbește de bine sau de rău despre mine, sunt încântat la gândul că îmi va vedea filmul ». Nu mai traduc un titlu precum acesta De l,art ou du cochon, se înțelege.

Ziariștii francezi nu aveau cum să scape prilejul de a face tot felul de jocuri de cuvinte pe marginea unei pelicule până la urmă nevinovate, cu mult scene emoționante de-a dreptul. Am fi nedrepți dacă am ignora imaginea semnată de marele director de fotografie Darius Kondji. Cât despre filmele de artă ncontestate de nimeni, cu puterile lor diferite de a se impune, au trecut, slavă-Domnului, pe ecranele festivalului în această săptămână, în ciuda unor cârcotași pentru care selecția oficială ar fi fost alcătuită din frumoase resturi.

Amintesc pe scurt doar două, după ce am insistat asupra lui Andrei Zviaghințev și nu-mi pare rău. Loveless (Nelybov) este, în continuare, cel mai bine cotat, deși, de atâtea ori, notele criticilor nu coincid cu deciziile juriului. șadar Wonderstruck al lui Todd Haynes, mult așteptat, după succesul de anul trecut cu rafinatul, tulburătorul Carol.

Umq Thurman a venit pregatită de vreme rea, cu jqcheta de aviator

De data acesta, cinestul american s-a îndreptat către literatura lui Brian Selznick, autorul lui Hugo Cabret, inspiratorul lui Scorsese. Filmul s-ar putea numi și Unde fugim de acasă, după ce am urmărit aventurile similare ale unui băiat și ale unei fetițe, petrecute în timpuri diferite, în 1977, respectiv 1927, în două epoci diferite ale cinematografului. Nu avem cum să nu obervăm că ne aflăm în anii lui Taxi Driver și ai Aurorei. Amândoi copii orfani, amândoi surzi, plecați în căutarea părinților.

Dickens și Hector Malot la un loc, s-ar putea spune. Melodrama este alungată de ținta bănuită la orizont, întâlnirea peste timp, unde altfel, decât într-o sală de cinema. Jupiter,s Moon, al lui Kornel Mundruczo, și el un obișnuit al festivalului, a surprins prin plasarea unei posibile discuții religioase pe fundalul unei teme la zi, migranții, într-o societate în care comercializarea domină impulsurile umane. Un sirian și tatăl său ajung în Ungaria, preluați și transportați în vagoane pentru păsări. Tânărul descoperă că are darul levitației, capacitate exploatată de un medic mercantil, profitor cu succes temporar, umanizat în cele in urmă, când leagă prietenie pe viață și pe moarte cu cel pe care îl numește un înger, o camaraderie ce amintește de convertirea sentimentală a clasicului cuplu victimă-călău din peliculele de gen.

Zborul peste oraș al băiatului cu gesturi cristice e discutabil, dar aluziile la credința salvatoare, la răscumpărarea păcatelor sunt limpezi. L-am reîntîlnit cu bucurie pe Gyorgy Cserhalmy, fie și îmbătrînit, marel ctor al lui Miklos Jancso.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News