Cannes 2018. America de ieri și de azi

Cannes 2018. Pe John Travolta l-am lăsat la Cannes acum ceva mai mult de un deceniu, când încă mi se părea a fi ceea ce se numește un bărbat tânăr. L-am regăsit acum, un domn de 64 de ani, pe care îi poartă falnic aș spune, încât își permite și barba de trei zile, bine îngrijită, fasonată așa cum cere moda. I-au rămas, aceleași, zâmbetul strecurat și în lucirea ochilor și, mai ales, politețea, buna creștere cu care ne cucerise pe toți cu vreme în urmă.

Cannes 2018. Ca și atunci, a venit cu întreaga familie pentru a promova cel mai recent film al său, Goti. Îi face plăcere să ne aducă aminte că este căsătorit cu Kelly Preston de 27 de ani, « ceea ce, în meseria noastră echivalează cu 67 de ani » – spune el. A acceptat fără să stea pe gânduri invitația lui Pierre Lescure și lui Thierry Frémaux de a ține un fel de Masterclass, mai degrabă o întâlnire lărgită de care au putut profita nu numai ziariștii, ci și alți festivalieri. Nu uită să-și reafirme recunoștința față de festivalul de la Cannes, unde s-a născut a doua oară, odată cu Pulp Fiction al lui Tarantino, în 1994.

Cannes 2018. Când credea că, odată depășită virtuozitatea lui de dansator și cântăreț, care i-au adus uriașul succes la sfârșitul anilor '70, (Febra de sâmbătă seara, Grease) dar unul fatalmente trecător, s-a trezit pe Croazetă, protagonist al unui film ce avea să plece acasă cu Palme d'Or. Atunci a înțeles mai bine cuvintele auzite de la Warren Beatty, căruia i- adresat obsedanta întrebare a tuturor tinerilor actori : « Ce trebuie să faci pentru a rezista în timp » ? « Să nu te gânești prea mult la asta, ci doar să faci filme bune » .

 Cannes 2018. Adam Driver și John David Washington (fiul celebrului Denzel Washingtongton) în filmul lui Spike l Lee

Cannes 2018. A mai învățat ceva și anume să nu-și judece personajele dintr-un unghi al moralei cotidiene, să nu se identifice cu ele : « Nu am nevoie să-mi iubesc eroii sau să-i detest. După cum m-am ferit să fiu eu însumi, mereu același. Ar fi teribil de plictisitor. Rolul meu este să joc un personaj și atâta tot ». Nu știe exact care anume dintre imaginile rolurilor care l-au consacrat ar vrea să rămână definitive în memoria altora : « Fiecare își alcătuiește propriul imaginar. Eu o am în minte pe Marilyn în rochia aceea albă, pe James Dean și bluzonul său roșu, pe Marlon Brando, pe care îl descopeream sub o caschetă neagră.

Cannes 2018. Acestea sunt reprezentările cu care am crescut, ele mi-au construit tot imaginarul". Zilele din urmă au fost, incontestabil, ale Americii. Reîntîlniri de primul grad. Unele așteptate de ani și ani de zile, cum a fost cea cu Spike Lee. Furiosul, mereu « deranjantul » - cum spun francezii – cineast american. Au trecut 27 de ani de când nu a mai călcat pe aici, din 1991, de la Jungle Fever. Dumnzeu știe de ce. A revenit cu aceeași forță de a -și striga mânia, de a denunța rasismul, și, spre bucuria tuturor, cu un câștig adus de traversarea epocilor : umorul. Luăm aminte, văzând filmul său BlacKkKlansman, dar și râdem cu poftă. Poate cel mai cunoscut cineast afroamerian, și el sexagenar, își asumă comicul cu țintă evidentă, manipulînd o întâmplare reală, petrecută la sfârșitul anilor 70 : înfiltrarea unui afroamerican în rândurile cumplitei instituții americane numite Ku Klux Klan care, în numele supremației albe, a practicat linșajul rasist, antisemit.

Citeste si: EXCLUSIV Cannes 2018. Un nebun aruncă o piatră...

Cannes 2018. O carte de memorii a eroului acestei temerare aventuri nu avea cum să rămână neobservată la Hollywood. Drept care, putem vedea pe ecran, îndrăzneala tânărului Stallworth de a se angaja în rândurile KKK, cu insolența de se declara simpatizant. Jocul su dublu va fi de toată frumusețea și nostimada, coechipierul său, dublura fiind un evreu. Departe de a fi ignorat, fundalul istoric își păstrează întregul dramatism, intersectat de irepresibile întorsături comice, de aruncarea în derizoriu a celor care se cred fără moarte în peisajul zilei.

Cannes 2018. Va rămâne antologică discuția pe teme lingvistice dintre proaspătul agent și șeful Ku Klux Klanului, sedus de frumoasa vorbire telefonică, fără accent, a interlocutorului, căruia mai târziu i se va râde în nas cu o foarte evreiască pronunție. Nu lipsesc săgețile îndreptate către actualitatea stringentă, a epocii Trump, cu retorica « Americii great again » sau « America First », dar nici tristețea istoriei atât de încărcate a rasismului. Spike Lee proiectează fragmente semnificative ale filmului din păcate emblematic și în registrul amar, clasicul Nașterea unei națiuni al lui Griffith.

Cannes 2018. Mai mult decât atât, recurge la moștenirea montajului paralel transmisă de atunci, opunând povestirii bătrânului Belafonte despre linșajul lui Jesse Washington, în 1916, discursului extremist al șefului KKK. Finalul, în care regăsim imaginile documentare ale violenței manifestărilor rasiste, neonaziste din august 2017 de la Charlottesville, chiar dacă, în plan cinematografic, sunt urmarea unui racord brutal, încarcă filmul cu o energie care lasă în urmă cinefilul, de dragul unui om al acestui timp care ar trebui să fim.

Cannes 2018. Nu este exclus ca Spike Lee, aplaudat deopotrivă la spectaolul de gală și la cel destinat presei, să se numere printre marii favoriți.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News