Cannes 2018. Nu e pace sub palmieri

E soare, nu plouă, cum eram amenințați până mai ieri, Belmondo și Anna Karina, așa cum îi știm din filmul lui Godard Pierrot le fou, se sărută pe la fiecare colț de stradă în afișele oficiale care atârnă prin tot orașul, nu numai pe frontispiciul palatului, acolo unde cei 270 de metri pătrați de pânză cauciucată au fost montați cu ajutorul alpiniștilor.

Covorul roșu - 8000 m2 - este la locul lui, încă neatins, dar fotografiat cu zel, de la distanță, de turiștii la datorie. Mai ales japonezi. Camioanele cu flori au apărut și ele, s-ar spune că sărbătoarea numită a 71-a ediție poate să înceapă. Cu toate acestea, nu e pace sub palmieri. Se simte în aer. Și asta nu din cauza măsurilor tot mai întețite de securitate.

Atmosferă tensionată 

Cei care cunosc Cannes-ul mai bine decât mine, care nu vin decât de 24 de ani, spun că niciodată festivalul nu a început într-o atmosferă atât de tensionată. Într-un fel, era de prevăzut. A doua zi după conferința de presă din aprilie, când a fost anunțată selecția-surpriză, din care lipseau numele unor cineaști intens vehiculate, redactorul șef al revistei Hollywood Reporter, Todd McCharty, se întreba încă din titlul editorialului său: „Cannes-ul și-a pierdut strălucirea?"

Astăzi, omologul său din redacția Premiere reia ideea, amintind că a existat un timp, și încă unul îndelungat, când cineaștii, producătorii, distribuitorii „și-ar fi omorât și mama, și tatăl pentru a fi selecționați". Uneori trimiteau filmul în stadii nefinisate, cu montaje provizorii, doar pentru a o lua înaintea altora. Încet, încet, festivalul a început să-și piardă din putere. Luna mai este, totuși, prea departe de sezonul începerii campaniei pentru Oscar, veșnica obsesia a americanilor. Veneția, Toronto, festivaluri de toamnă, devin preferate.

Citește și: EXCLUSIV Cannes 2018. Adio selfie pe covorul roșu

Atitudinea agresiv ostilă a organizatorilor de pe Croazetă față de rețeaua Netflix, refuzul de a le accepta producțiile dacă nu le distribuie și pe piață, a avut drept consecință cvasiabsența din acest an a titlurilor de peste ocean. Și când te gândești că altădată, aici, la Cannes, au fost lansate Lecția de pian a lui Jane Campion, Pulp Fiction de Tarantino, Sex, minciuni și video de Steven Soderbergh, Pacintul englez de Anthony Minghella, Viața e frumoasă (Begnini), The artist (Michel Hazanavicius), Ticăloși fără glorie (din nou Tarantino), Aviatorul de Scorsese și, parcă mai ieri, în 2015, Carol, cu Cate Blanchett.

Penelope Cruz și Javier Bardem, din nou pe Croazetă

Minunate creații ale unor autori de pe toate continentele, dar având un singur mare producător american, pe numele său Harvey Weinstein. Canalie-canalie, ce hărțuire sexuală fără precedent, dar și ce palmares! Presa franceză vorbește deja de o epocă post-Weinstein. Festivalul știe asta foarte bine, poate de aceea a și refuzat să se alăture campaniei Me too.

Somat de puritanii americani, Cannes-ul a introdus un număr de telefon verde unde pot fi reclamate cazurile de agresare. L-am primit și noi ziariștii, în sacul cu documente, prilej de glume de tot soiul între colegi. Dar toate astea pot fi socotite floare la ureche pe lângă raporturile festivalului cu presa, cu criticii, cu jurnaliștii, în general, vizibil viciate, în acest an, de noua grilă de programare, din care a fost exclusă vizionarea de presă de dimineață, ce preceda premiera de gală din seara aceleiași zile.

Citește și: EXCLUSIV Cannes 2018. Selecția oficială - Împotriva așteptărilor

Explozia internetului, a presei on line, graba de a fi primii în transmiterea comentariilor despre filmele care, oficial, încă nu fuseseră lansate, a declanșat discuții aprinse cu producătorii, distribitorii, al căror rezultat este schimbarea radicală a regimului de lucru al presei. Vom vedea filmele importante, cele din categoria A, odată cu publicul elitist al premierelor de gală, într-o altă sală, desigur, una cu mult mai puține locuri. Dezabterile în care au fost consultați și reprezentanâi ai Sindicatului criticilor francezi, și ai Federației internaționale a critcilor (Fipresci) despre un eventual embargo nu a modificat situația.

Așa se face că, spre deosebire de anii trecuți, când scriam prima corespondență upă ce văzusem filmul inaugural, după ce asistasem și la conferința de presă cu autorii, acum trebuie să aștept până seara, ora galei. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi, câți ziariști vor rămâne pe dinafară, sala Debussy având o mie de locuri mai puțin.

Cu cei 4000 de jurnaliști acreditați, Cannes-ul a dezvoltat o uriașă mașinărie mediatică pe care nu o mai poate controla. Dorința de a fi cel mai important eveniment mediatic după Jocurile olimpice ascundea iminența unei note de plată. Directorul artistic Thierry Fremaux a recunoscut că mulți dintre cei acreditați nu au, obiectiv vorbind, cum să vadă filmele. Pentru asta ar trebui un alt palat. Din fericire, orgnizarea strictă, pe căprării, a importanței badge-urilor, îmi asigură accesul, ca acreditată a unui site precum Dcnews, cu regim de cotidian.

Citește și: EXCLUSIV Cannes 2018: Lars von Trier, fiul rătăcitor, a fost iertat

Într-o scrisoare deosebit de sentimentală trimisă presei acum câteva zile, președintele și directorul festivalului ne roagă să înțelegem situația. Probabil că, între timp, grija pentru jurnaliști s-a mai diminuat, alte necazuri fiind la ordinea zilei: la ora la care scriu, încă nu se știe dcă filmul serii de închidere, din 19 mai, va fi cel anunțat cu mult entuziasm, și anume The Man Who Killed Don Quixote, de Terry Gilliam. Producătorul portughez Paolo Branco, în litigiu cu autorul, a dat în jdecată festivalul, care l-ar fi selecționat fără acordul lui.

[citste si]

Orgoliosul Branco, altfel un om care datorează mult Cannes-ului, s-a arătat neînduplecat. Ieri urma să se afle sentința finală care însă, s-a amânat până miercuri. Un ziar serios, precum Liberation, anunța că Gilliam, obosit de atâta tracasare de pe urma unui film pe care se străduiște de douăzeci de ani să-l facă, a suferit un mic accident vascular. Nu știm ce se va întâmpla cu autorul, dar, în mod cert, Omul care l-a ucis pe Don Quijote va intra în legenda marilor pelicule blestemate.

În sfârșit, să mai amintim și o bucurie, aceea de a-i vedea împreună, pe ecran și, apoi, în carne și oase, pe frumoasa Penelope Cruz și al ei soț, Javier Bardem, protagoniștii filmului de deschidere, Todos lo saben/Everybody Knows al iranianului Ashgar Farhadi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News