EXCLUSIV  Cannes 2019. Cinematograful îmbătat de el însuși

Acum, la sfârșit de festival, unele ies cu capul mai sus decât am crezut la început, modestia lor se cere altfel prețuită. După ce am văzut câteva pelicule cu mari și nedrepățite pretenții, Gomora lui Porumboiu are de câștigat. De altfel, ziarul Le Figaro îi acordă Premiul juriului, în suita pronostiurilor sale, Altele, din categoria la pomul lăudat sau a celor aterizate cu tam-tam – sunt trimise la locul lor adevărat.

Ziua de ieri a fost una pe care aș numi-o, cu reținerea de rigoare în fața expresiilor prea avântate, a filmului în călduri. Cinestul francez Abdellatif Kechiche, deținător de Palme d' Or în pentru la La vie d'Adèle acum șase ani, a fost unul dintre cei care au ținut cu sufletul la gură organizatorii, nesiguri dacă autorul va termina sau nu la timp cea de a doua parte a lui Mektoub My Love. Prima fusese Mektoub My Love : Canto Uno, prezentat la Veneția, ceea ce urma să ne onoreze acum era Mektoub My Love :Intermezzo. Am fost pregătiți pentru cea ma lungă peliculă, 4 ore. Kechiche s-a îndurat de noi și ne-a scutit de o jumătate de ceas. Poate că ar fi cazul să spun de la început ce hram poartă acel intermezzo din titlu, după părerea mea.

Sylvester Stalone 

După primele două ore, următoarele 20 de minute vor fi dedicate celei mai lungi scene de cunnilingus din istoria cinematografului, cu excepția celui porno, înregistrată de un operator obligat să execute adevărate acrobații pentru a nu rata amănuntele anatomice. Asta – după ce ecranul fusese ocupat cu filmarea exclusivă a unor frumoase trupuri tinere, mai exact feselor, prinse într-o continuă zvâcnire, ca electrocutate, în tonurile melodiei ABBA transformate în tehno, Voulez-vous.

Vezi si:  EXCLUSIV Cannes 2019. Despre Tarantino, numai în șoaptă

Au mai fost, la început, până la instalarea definitvă într-o discotecă, niște fluturări ale unor discuții intelectuale despre Platon și mitul peșterii, uitate repede în frenezia ce avea să vină. Unii critici francezi au exultat, găsind că ceeace nu pot vedea muritorii de rânde este „acea formă de grație epifanică", „mecanica ondulatorie a unui orgasm nervos" și altele de acest fel.

Cei de la Le Monde au fost mai puțin îngăduitori, întrebându-se chiar de ce a fost selecționat Kechiche la Cannes. Puțin dedată la finețuri, presa americană a fost șocată. În cel mai bun caz, s-a mulțumit să ironizeze această „însăilare macho", pasiunea lui Kechiche pentru posteriorul feminin, dezvăluit de minishorturile omni prezente.

Lea Seydoux și Roschdy Zem, în Roubaix; une lumiere

Hollywood Reporter mărturisește pe ton de zeflemea « încântarea de a descoperi că există și alte părți anatomice neexplorate". La conferința de presă, actrița care a prestat în susamintita scenă (după unii e 20 de minute, după alții de 13, eu una nu am cronometrat ) Ophélie Bau, a evitat scandalul prin absentare iar la spectacolul de gală a părăsit sala înainte de aprinderea luminilor. Cineastul a plecat și el în grabă, după ce a avansat câteva scuze pentru că „nu v-am prevenit".

La întâlnirea cu ziariști nu a ezitat, însă, să amendeze o întrebare, sococtită de el „stupidă și murdară." Cu ce-am păcătuit, noi oare, se întreba Le Figaro? Kechiche are un răspuns. Pentru că nu am înțeles că un astfel de film „celebrează viața, misterul trupului feminin, o nouă formă de narațiune" etc. Cinematograful îmbătat de el însuși. Atâtea discuții în timp ce Roubaix, une lumière, un thriller social întunecat, emoționant în curgerea lui liniștită, își face mai greu loc în atenția festivalierilor deja obosiți.

Arnaud Desplechin a fost de mai multe ori selecționt la Cannes, poate juriul va avea acum alți ochi pentru el, pentru portretul unui mic oraș care ascunde, însă, drame neștiute, pentru actorul Roschdy Zem, impresionant în rolul unui polițist el însuși enigmatic. Oaspete cu multe chemări este și Marco Bellocchio, Il traditore de acum fiind primul său film inspirat de istoria Mafiei, dar una departe de miturile hollywoodiene.

Cadru cuminte din Mektoub My Love

Cazul real al asasinării judecătorului Falcone, al lui Tommaso Buscetta, cel care a dezvăluit crimele Cosa Nostra cunoscute din interior, sunt restituite cu o energie care nu l-a părăsit niciodată pe Bellocchio. Odată cu umflatul în pene Sybil, filmul Justinei Triet (Franța), s-a încheiat competiția. În funtea clasamentlor și a pronosticurilor continuă să se afle Almodovar.

Umblă zvonuri depre Terrence Malick cu Hidden Life, despre Tarantino. Sunt amintiți coreeanul Bong Joon Ho cu Parasite, Les Misérables al lui Ladj Ly. Dar, ca întoteauna, surprizele intră în preț. Juriul este suveran. Cum va rezista atâtor glasuri de sirenă numai el știe. Există atâtea chemări, profesionale, omenește – subiective, politice. Până vom răsufla ușurați, Cannes-ul a mai oferit o bucurie: Sylvester Stallone.

« Nu mai am 30 de ani – a ținut să ne amintească - dar am mintea întreagă și o experință, ca un boxer la sfârșit de carieră. Imbatrânesc, dar iau cu mine și rănile războaielor" prin care am trecut. Poate tocmai de aceea este, și acum, atât de iubit.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News