EXCLUSIV  Cannes 2019. Porumboiu, mai iubit decât filmul său

Catrinel Marlon
Catrinel Marlon

Îi scriu doar numele de familie nu în virtutea vreunei familiarități, ci pentru că, aveam să mă conving încă o dată acum, cineastul nostru și-a câștigat dreptul de a fi strigat astfel. Cu alte cuvinte, a fost inclus în familia celor mari. 

Alegeri prezidentiale 2024

Cu o zi înaintea deschiderii festivalului, Jacques Mandelbaum, criticul umărul unu al ziarului european numărul unu, Le Monde, scria:"Puterea îmbătătore a lui Corneliu Porumboiu". Nu știu dacă avusese privilegiul de a-i fi văzut filmul sau nu, dar era limpede că îl are la inimă, din moment ce, după părerea sa, era și timpul ca acest „ncroyable realisateur roumain" să fie selecționat în competiție, el fiind, dintre leaderii Noului val, „cel mai conceptual, cel mai deschis jocului și care împinge foarte departe farmecul raționamentului îmbătător".

Nu știu de ce, doar bănuiesc, cronica filmului va fi semnată de altcineva, de Thomas Sotinel, mult mai reținut. Să nu ne ascundem după cuvintele de curtoazie sau după pescuitul frazelor binevoitoare. Porumboiu a fost unul dintre cei mai așteptați cineaști din competiție, redactorul șef al lui Hollywood Reporter îl anunța încă de acum o lună drept un nume preferat printre cei cinci favoriți personali. Poate și de aceea deconcertarea provocată de filmul La Gomera s-a transformat ușor în dezamăgire pentru unii.

Vlad Ivanov

Cineastul nostru este un artist fără astâmpăr. Își filmează iubirile, printre ele fotbalul, din când în când, misterele limbajului și, mereu, cinematograful. Îl caută și îl adună de peste tot, din cinemateci, din memorie, din surprizele vieții pe care le ia uneori în răspăr. De aceea, orice ar face, chiar dacă țintele sale sunt uneori greșit calibrate, prea previzibil sau prea ambițioase, un film precum La Gomera (The whistlers sau Les Siffleurs pentru străini) se privește cu plăcere.

Nu atât pentru aventurile unui polițist corupt care joacă pe mai multe tablouri, pentru exotismul insulei La Gomera unde se mai păstrează comunicarea arhaică el siblo, prin fluierat, cât, mai ales, pentru bucuria jocului, a îndrăznelii unui story deconstruit sau în chip de puzzle, a navigării printre planuri temporale, a practicării fie și întârziate a glumelor vizuale ale unui Godard și, mai presus de orice, a evocării filmelor care au marcat formarea cineastului, cinematograful-noir, polițistele, de la Preminger la Hitchcock, westernul.

Vezi si: EXCLUSIV Cannes 2019. Alain Delon: „Seara aceasta este și un omagiu postum..."

Porumboiu a spus adio planurilor-secvență, s-a instalat confortabil în preajma chipurilor aduse în planuri apropiate, a curățat cadrul, pentru a ne lăsa mai frumos amăgiți de răsuflarea eroilor, de misterul bărbatului obosit (din nou Vlad Ivnov cu inepuizabilele sale resurse de a surprinde), de enigma femeii-fatale (Catrinel Marlon).

Chiar dacă, la un moment dat începem să ghicim încotro bate autorul, unde vrea să ne ducă, savurăm manevra. Sigur, un motel cu un proprietar dubios, un pick-up cu un disc ce ne restituie la infinit Casta Diva sau Barcarolla nu sunt, în sine, mari descoperiri. Muzica de operă este unul dintre poncifurile postmodernismului. Ei și? Tot ne seduce. Și tot tresărim când un cuțit se pregătește să sfâșie perdeaua unui duș. Pentru asta există cinemateci, să ne populeze imaginarul.

Criticul revistei Variety a surprrins cred, cel mai exact această nuanță: filmul lui Porumboiu ne fură chiar atunci când noi credeam că privim altceva. Dezamăgirea are și altă sursă: autorul aparține celor neclasabili într-o categorie sau alta (cu Mungiu sau Puiu treburile sunt mi simple). Până acum i s-au respectat jocurile, dar poate a venit și timpul unui mai sever autocontrol.

Poate nu ar mai fi aprins toate luminile palmierilor kitsch din finalul în care Dunărea albastră este continuată de Radecki Marș. „Filmele sale anterioare aveau profunzime – scria cineva, Hollywood Reporter cred, cel de acum este doar inteligent". O fi mult, o fi puțin?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel