Cannes-2024: S-au dus frumoasele zile din Aranjuez

După care, distinsa gazdă (cunoscută nouă din serialul Zece la sută difuzat de Netflix) a trecut fără să clipească la starea omenirii, „atât de neliniștitoare și care, uneori, ne îngheață sângele în vene”. Nu a fost uitat nici pericolul numit Inteligența artificială, într-o rapidă trecere în revistă a cauzelor care ne strică somnul. Noroc că s-a rezolvat pricina numărul unu, cea cu domnii atotputernici, amatori de întâlniri nocturne.

Probabil că, altădată, aș fi zâmbit în fața unei astfel de îngrijorări festive pentru planeta noastră care arde. În alte condiții, nu cea de ieri, când am intrat în sală pentru a urmări gala de deschidere a celei de a 77-a ediții, la numai câteva minute după despărțirea de uluitoarele tripticuri ale finalului primei părți a capodoperei Napoleon vu par Abel Gance. Aparțin celor copleșiți de această întâlnire, prima într-un secol, a ținut să ne atragă atenția Costa Gavras, președintele Cinematecii franceze, prezentând evenimentul pe scena sălii Debussy.

Din 1927, anul nașterii filmului, nimeni nu a mai văzut această Première Epoque (3ore 40 din totalul celor 7ore) în integralitatea ei. Capodoperă a filmului mut, cu destin dramatic, proiectat în zorii cinematografului sonor, cu bobinele pierdute și recuperate în anii noștri, printr-o titanică muncă de cercetare a arhivelor lumii, din New York, Danemarca, Italia, Serbia.

La capătul a 16 ani, Cinemateca franceză, cea din Toulouse și Corsica, specialiștii conduși de Georges Mourier care au expertizat aproape 100 de kilometri de peliculă imagine cu imagine, ne-au dăruit această minune a artei cinematografice în versiunea sa originală, numită Grande Version. Spre deosebire de primii spectatori cu nume intrate în istorie, prezenți la premiera din 7 aprilie 1927 la Opera din Paris, președintele Franței Gaston Doumergues, mareșalii Foch și Joffre, noi, umilii de astăzi, am avut privilegiul de a vedea gigantesca restaurare însoțită de muzica adăugată acum.

Printre cei cărora trebuie să le mulțumim se află și dirijorul român Cristian Măcelaru. In mod sigur, cea mai ambițioasă restaurare din istoria cinematografiei rămâne și unul dintre marile evenimente din istoria Croazetei. Te-ai fi așteptat să fie omor, cum se spune, să se înroșească platforma rezervării online a unui bilet, să nu mai găsești un loc la 7 și un minut. Doar suntem la cel mai mare festival de film din lume, presupus a fi și unul al cinefiliei. Nu spunea și Camille Cottin, amintita maestră de ceremonii, cum că el, Cannes-ul adună cinefilii din toate colțurile lumii? Tristețe de veche cinefilă.

Un sfert din sala Debussy a rămas goală, sub ochii lui Serge Toubiana, Costa Gavras, directorii sub conducerea cărora a început aventura reconstrucției lui Napoleon vu...Numărul ziariștilor acreditați crește de la an la an, dar nu s-au găsit fix 1068 dintre cei 4000 acceptați, pasionați sau măcar curioși să vadă cu un ceas mai devreme incredibila măiestrie a lui Abel Gance, dezlănțuirea unui elan al inovației.

Să lași totul pe altădată, când filmul va fi preluat de Netflix, unul dintre Marii Mecena, cum anunță genericul, să amâni întâlnirea cu incredibilele sale imagini intrate în legendă, înregistrate de aparate montate pe cai în fugă, să nu admiri imediat arta portretului individual sau colectiv, așa cum este ea oferită de marele ecran, să nu arzi de nerăbdarea de a-l vedea pe Albert Dieudonné cu al său Napoleon apropiat de neclintirea unui Robespierre sau pe Antonin Artaud în rolul nevroticului Marat, spuneți-le cum vreți, dar numai cinefilie nu este. Și pe acest front, „S-au dus frumoasele zile din Aranjuez”.

Cu această încărcătură după mine, va fi, sper, mai ușor de înțeles de ce am vibrat mai puțin la lacrimile, unele peste altele, ale președintei juriului, Greta Gerwig, ale Juliettei Binoche, intimidată, pare-se, de acaparatoarea Meryl Streep, căreia i-a înmânat la Palme d’or de onoare. Noroc că aceasta din urmă s-a ținut tare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News