EXCLUSIV Cannes 2024 - Vreme frumoasă, vremuri tulburate. Corespondență de la Magda Mihăilescu
Da, vremea e senină, ieri a fost cu deosebire frumos, orele dimineții – liniștite, numai bune pentru a ridica fără probleme uriașa prelată de 25 de metri pe 11, cântărind 180 de kilograme ce acoperă frontispiciul sălii Lumière și care, conform tradiției, reprezintă afișul ediției în curs.
Tehnicienii palatului au demult dibăcia de a potrivi gigantica materie la centimetru și, de fiecare dată, când ultimul ei colț este fixat, cine se nimerește prin preajmă aplaudă echipa aflată sub controlul directorului palatului, Bruno Deloques. De-a lungul timpului a asistat la înălțarea unor superbe imagini ale unor mari vedete. Am admirat, apropiindu-ne de cea mai mare sală de proiecții a Cannesului, fragilitatea surâsului lui Marilyn Monroe, luminozitatea chipului lui Ingrid Bergman, splendoarea picioarelor lui Faye Dunaway, misterul unui instantaneu cu Catherine Deneuve și câte și mai câte. Imaginea simbolică a ediției cu numărul 77, ce va fi inaugurată peste câteva ore, are și ea misterul ei: cele cinci personaje, văzute din spate, privind un cer deopotrivă frumos și neliniștitor, este extrasă din filmul Rapsodie in august al marelui cineast japonez Akira Kurosawa, a cărui premieră a avut loc aici, în 1991.
Vorbeam de vremurile tulburate, ale căror semnale pluteau în aer, mai ales după scandalul de neașteptate proprorții luat de depozițiile actriței Judith Godrèche, autodeclarată victimă a regizorului Benoit Jaquot, alături de care trăit o lungă aventură cvasi maritală începând din 1987, când avea 15 ani, vârsta consimțământului relațiilor sexuale în Franța. Asta nu a împiedicat-o să-l demaște ca pe un agresor, cuvântul ei, astăzi femeie de 52 de ani, a avut trecere chiar și în Senat, într-o atmosferă oricum agitată de cazul Gérard Depardieu. Festivalul a deschis drumul unei noi expuneri a militantismului actriței, acceptându-i filmulețul Moi aussi (Și eu) în selecția oficială, în deschiderea secțiunii Un certain regard. Presa americană a jubilat, revista Hollywood Reporter scria, acum trei zile:France’s #MeToo Moment Has Finally Arrived (Momentul #MeToo a ajuns, în sfârșit, și în Franța). Aluzie la cunoscuta rezistență a festivalului, a directorului Thierry Frémaux în fața unor exagerări ale celebrei mișcări feministe.
REUTERS / Mario Anzuoni
„În Franța încă se mai așteaptă un nou val al progresului”, citeam în amintita publicație. Uite că a venit și valul. Azi dimineață, fix la ora șase, cel mai prestigios ziar european, La Monde, în ediția sa digitală, publica un document și o fotografie destinate istoriei: 100 de nume feminine din industria cinematografică franceză, printre care și unele personalități, încurajate de actrița Anna Mouglalis, cer autorităților legi neîntârziate pentru combaterea violenței sexuale, a sexismului inaccectabil tolerate în comunitatea cinematografică. „O astfel de luptă ar fi trebuit să devină o mare cauză a președinției lui Emmanuel Macron – se spune în document. Din păcate, impunitatea crește”. Sincer vorbind, nu știu ce se va alege din toată această bătălie. Bărbatul francez a intrat în legendele seducției, are farmecul unui coureur. Cineastul francez al zilelor noastre ne apare de-a dreptul un prădător sexual. Am ieșit din legendă, am intrat în tribunale. Dacă ținem seama de faptul că înainte de deschiderea oficială din această seară, adevăratul semnal cinefil inaugural va fi dat de proiectarea primei părți a capodoperei Napoleon vu par Abel Gance (1927), în copie masterizată, se poate spune că, într-un anume fel, cel puțin aici, la Cannes, femeile îl înfruntă pe Napoleon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
