Canotajul are cel mai mare buget dintre toate federațiile. Elisabeta Lipă, șefa Agenţiei Naţionale pentru Sport, explicații

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Elisabeta Lipă a explicat de ce Federaţia Română de Canotaj are şi merită să aibă cel mai mare buget.

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, care din 20 iunie a fost numită la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, de ce federaţia sa are şi merită să aibă cel mai mare buget dintre toate federaţiile naţionale.

Dl ministru (Eduard Novak, n.red.) a zis 'voi premia performanţa'. FRC, de şase ani de zile şi acesta este al şaptelea an, este pe primul loc în topul federaţiilor sportive naţionale. Iar dl ministru a tăiat FRC 3,5 milioane de lei din buget, a zis că performanţa mare iese atunci când nu ai finanţare pe măsură, a declarat Lipă, comentând discuţiile avute cu fostul ministru în perioada în care acesta a anunţat bugetele federaţiilor sportive naţionale.

Noi suntem un sport care stă în cantonament 11 luni din 12, iar asta înseamnă masă, casă, medicaţie şi tot ceea ce ţine de activitatea lotului. Lotul olimpic care ne reprezintă la Paris, nu poţi să ai omul şi locul, trebuie să ai şi concurenţă, este alcătuit din 70 de persoane. Avem loturi de tineret şi juniori, finanţate de COSR. FRC alocă în fiecare an aproximativ 2 milioane de lei pentru activitatea juniorilor mici (circa 110). Acest lucru ar trebuie să se întâmple în cluburile pe care le are statul român (48), cele finanţate de ANS, dar cluburile au fost subfinanţate şi au ajuns să nu aibă bani să trimită o echipă la un campionat naţional, a relatat Lipă.

FRC are dată în folosinţă gratuită baza de la Iaşi, de la Năvodari, de la Orşova. Avem 60 de angajaţi în total, în afară de cei care deservesc activitatea bazelor, avem pe ştat medici, asistenţi, kineto, masori, pentru că atunci când îi disloci din locul lor trebuie să îi oferi un loc de muncă. Nimeni nu vine pe o indemnizaţie, iar asta este o altă mare problemă a sportului românesc - nu avem specialişti, a mai spus fosta mare canotoare.

Avem şase campionate, două Europene, două Mondiale, juniori, tineret, seniori, iar în ultima perioadă au explodat preţurile biletelor de avion şi la cazare. O echipă care reprezintă România la un European, nu contează că e de juniori sau de seniori, ne costă peste 100.000 de euro lejer, se apropie chiar de 200.000 la seniori. Faceţi un calcul şi vedeţi ce reprezintă acest 'cel mai mare buget', a declarat Lipă.

Ajutorul vine din partea COSR. Federaţiile sunt, ca să fac o glumă, cu părinţi despărţiţi şi fug de la mama la tata şi de la tata la mama, depinde care cum îi ceartă şi care a primit salariul mai devreme sau mai târziu. Cam aşa funcţionăm noi. Este foarte greu să te duci să te plângi toată ziua, a mai spus Elisabeta Lipă, care a subliniat că Federaţia Română de Canotaj ar avea nevoie de un buget cel puţin încă pe atât.

Ministerul Sportului (devenit între timp Agenţia Naţională pentru Sport) a alocat la începutul anului un buget de 14.000.291 lei Federaţiei Române de Canotaj, în condiţiile în care următorul buget ca valoare l-a avut Federaţia Română de Baschet, 6,8 milioane de lei. Lipă s-a referit şi la obiectivul Federaţiei pentru Campionatele Mondiale de la Belgrad (3-10 septembrie).

Obiectivul federaţiei este să calificăm cât mai mulţi sportivi la JO, cât mai multe echipaje. Cei care vor medalii, să se lupte pentru medalii. Calificarea la JO ne dă siguranţa construirii unui plan de pregătire strict pentru JO, altfel dacă participăm anul viitor la singura regată de calificare înseamnă locul şi omul şi este foarte greu să mai poţi face schimbări, a spus Lipă. România va fi reprezentată de 13 ambarcaţiuni la Belgrad, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel