Fără nici un ajutor, dar cu familii numeroase, vasluenii au început să cautele cantinele sociale. Porţia de hrană primită de la stat le dă siguranţă vasluienilor că nu adorm cu burţile goale. Unii amărâţi au devenit clienţi permanenţi şi semnează zi de zi condica la cantina de ajutor.
autor: Adrian Stroescu
„Am cinci copii şi trei rate. Am avut un accident la picior şi nu am mai reuşit să găsesc de lucru. Nu sunt nici de pensionat, nici de angajat. Cum e mai rău. Tare mi-a fost ruşine să vin aici, dar decât să îmi rabde copii de foame ce să faci. Nu dau în cap la nimeni, doar un blid de mâncare că tare rău am mai ajuns. Când nu mă vede nimeni, aşa cum sunt bărbat plâng de mila copiilor că nu pot să le ofer nimic în viaţă”, a declarat pentru Evenimentul unul dintre necăjiţii din Vaslui.
„Întotdeauna sezonul rece determină o creştere a numărului beneficiarilor la cantina de ajutor social. În prezent sunt 110 dosare cu 167 de porţii. Această cantină este mai mult decât benefică pentru toţi cei care nu mai reuşesc să facă faţă greutăţilor vieţii, iar sezonul rece reprezintă un motiv în plus pentru ca cei necăjiţi să vină la cantină. Noi privim latura umană şi încercăm să facem faţă la toate solicitările .Deocamdată nu sunt probleme în funcţionare şi în asigurarea hranei”, a declarat viceprimarul Valeriu Caragaţă.
La cantina de ajutor social, o farfurie de mâncare primesc şi cei care au probleme pe o perioada scurtă de timp. Mai apoi, în baza unei anchete sociale, pot primi zilnic hrană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News