Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor, a vorbit la DC News despre capcana complacerii în care poate cădea, acum, România.
Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor și președintele Alpha Bank a vorbit, în cadrul emisiunii "Borza Analytica" de la DC News, despre capcana în care poate cădea România în acest moment în care Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la aproape 10.000 de euro pe cap de locuitor.
"Noi trebuie să avem un obiectiv comun, şi anume creşterea bunăstării iar acest lucru trebuie gândit. Noi, la ora actuală, avem un PIB pe cap de locuitor de 9.600 de euro. Să spunem că vrem să ajungem de aici la suma de 20.000 de euro per capita. Ca să vezi cum poţi face asta trebuie să te uiţi la celelalte ţări care au trecut prin această etapă.
Şi când te uiţi la celelalte ţări din UE, descoperi că sunt foartemulte care au plecat de la 10.000, în anii '70-'90, că acesta e un traseu destul de interesant. Pentru că există o capcană a nivelului de 10.000 de euro PIB per capita: eşti suficient de bine ca să nu depui efort să fii mai bine. [...]
Ai din această poziţie, foarte multe state care vezi că o duc mai prost şi atunci apare acel sentiment că "parcă nu sunt chiar aşa rău..." Poţi cădea în capcana complacerii. Ca să depăşeşti acest punct, ai patru motoare pe care trebuie să le turezi: industria, agricultura, serviciile şi construcţiile", afirmă Sergiu Oprescu.
Continuarea explicaţiilor oferite de către Sergiu Oprescu, aici:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu