Persoanele care accesează creditul pentru prima casă ajung să aibă parte de o surpriză neașteptată la final, deoarece nimeni nu le spune de la început despre diferența de bani dintre valoarea acordată în lei de bancă, prețul în euro al locuinței și creșterea monedei europene.
În momentul în care un viitor proprietar accesează creditul pentru prima casă trebuie să-și facă de la început calcule pentru ca la final să nu fie nevoie să scoată chiar și mii de euro din buzunarul propriu.
Băncile acordă credite în lei, dar investitorii imobiliari vând în euro, iar până este gata dosarul la final există riscul ca euro să crească mult și creditul accesat să nu acopere în totalitate suma cerută de investitor pe locuință.
Ce variante sunt?
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a lansat programul Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020 prin Hotărârea de Guvern nr.112/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.100 din data de 11 februarie 2020.
Cele 14 bănci participante în program sunt: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.
Programul Prima Casă 2020 beneficiază de aceleași condiții de garantare din partea statului român, precizează un comunicat.
„La finalul anului 2019, Programul Prima Casă înregistra peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare, acordate pentru achiziționarea sau construcția de locuințe, pe întreg teritoriul României. Avem satisfacția de a implementa un program guvernamental care a impactat pozitiv viața foarte multor români, fie că au fost beneficiari direcți ai programului, vânzători, antreprenori sau profesioniști implicați în sectoarele economice conexe. Suntem pregătiți pentru lansarea unei noi etape în derularea programului Prima Casă, cu fluxuri de lucru optimizate, adaptate nevoilor beneficiarilor și partenerilor noștri, menținând același angajament de a oferi celor care apelează la noi șansa de a-și împlini visul, poate cel mai drag românilor, acela de a avea o casă”- a declarat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă, functionând ca o societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român, sub supravegherea prudențială a Băncii Naționale a României.
Garanția FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar și se emite la solicitarea instituțiilor finanțatoare partenere, pentru finanțări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanțator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu