"Capitală Europeană a Culturii", 2021, în România. Anunțul făcut de ministrul Culturii

Ministerul Culturii a organizat o sesiune de informare privind acțiunea Uniunii Europene Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 în România.

La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor orașe din România care și-au exprimat deja intenția de a candida, între care: Timișoara, Arad, București, Brăila, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu-Gheorghe.

Ministrul Ionuț Vulpescu a asigurat orașele candidate cu privire la transparența organizării concursului și a menționat faptul că între etapa de preselecție și aceea de selecție finală, Guvernul României va face cunoscut cuantumul susținerii financiare pentru orașul desemnat câștigător.

"Am organizat astăzi (luni, 16 februarie) Sesiunea de Informare privind acțiunea „Capitală Europeană a Culturii" pentru anul 2021 în România. Alături de mine i-am avut pe Sylvain Pasqua, responsabil de acțiunea Capitale Europene ale Culturii, în cadrul Direcției Generale Educație, Audiovizual, Cultură, de la Comisia Europeană, Iulia Deutsch - Șef adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene în România, dar și pe primarii și consilierii locali din orașele interesate.

Conceptul „Capitală Culturală Europeană" împlinește, anul acesta, 30 de ani de la prima acțiune. În anul 1985, Atena a fost primul oraș desemnat Capitală Europeană. Orașul câștigător din România va împărți titlul, în 2021, cu un oraș din Grecia, dar și cu un oraș câștigător din țările candidate și potențialii candidați la UE.

Este o încurajare să știm că mai multe administrații locale, ale unor orașe importante din România, se vor ocupa serios de cultura comunităților pe care le administrează. Această competiție va aduce, în final, beneficii tuturor participanților, României și ideii europene în țara noastră.

De aceea am iniţiat această întâlnire cu primarii și consilierii locali din orașele interesate, pentru ca toate să pornească în competiție în același moment, cu același nivel de informare și cu același sprijin din partea Ministerului Culturii. Le mulțumesc tuturor reprezentanților autorităților locale aflate în competiție pentru prezența lor la această reuniune", a scris ministrul Culturii pe Facebook.

Sylvain Pasqua, responsabil de acțiunea Capitale Europene ale Culturii

La această sesiune de informare privind competiția au fost prezenți, alături de Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, Sylvain Pasqua, responsabil de acțiunea Capitale Europene ale Culturii, în cadrul Direcției Generale Educație, Audiovzual, Cultură, de la Comisia Europeană, Iulia Deutsch - Șef adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene în România, dar și primarii și consilierii locali din orașele interesate.

Sylvain Pasqua, responsabil de acțiunea Capitale Europene ale Culturii în cadrul Comisiei Europene a declarat că „România nu va avea pentru prima dată un oraș - Capitală Europeană a Culturii, deoarece, în 2007, orașul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană, dar trebuie spus că, față de momentul din 2007, regulile s-au schimbat. În aprilie 2014, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat o nouă Decizie – 445/2024. În contextul acestei decizii, Ministerul Culturii a publicat, în decembrie 2014, două texte – Apelul pentru candidaturi și Regulamentul de procedură. Un alt document important este Ghidul pentru pregătirea candidaturilor. Pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, dimensiunea orașului nu este importantă – putem avea printre candidați și orașe mai mici, care pot alătura și regiunile limitrofe – zone ce pot depăși granița națională, putând fi asociat și un stat care nu trebuie să fie neapărat stat membru UE".

Data limită de depunere a dosarelor de candidatură

Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este 10 octombrie 2015. Va urma perioada de jurizare, în cadrul a două întâlniri: cea de preselecție (noiembrie-decembrie 2015) și cea de selecție finală (septembrie 2016). Juriul va fi format din zece experți europeni, numiți de instituțiile europene, după cum urmează: trei de către Parlamentul European, trei de către Consiliul Uniunii Europene, trei de către Comisia Europeană. Un membru va fi selectat de Comitetul Regiunilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel