Căpitanul Băsescu sabordează PDL

bogdan-chirieac
bogdan-chirieac

Vasile Blaga a fost desemnat șef al campaniei electorale a PDL. Partidul portocaliu trage cel mai important cartuș politic pe care îl mai are. Vasile Blaga era văzut, după alegerile din noiembrie, ca viitor președinte al PDL, un om credibil și rațional, capabil să reformeze partidul în Opoziție. În timp, lumea va mai uita dezastrul produs în România de guvernele PDL.

Acum însă Blaga trebuie să facă imposibilul cu un partid în descompunere, în situația în care el nu are la dispoziție nici pârghia de președinte al PDL și nici pe aceea de șef al Guvernului. În această situație, Vasile Blaga va obține cu greu un rezultat peste 10 la sută.

În ultimul an, PDL nu s-a descompus în primul rând din cauza faptului că membrii și activiștii săi credeau sincer în strategia fraudei electorale valabile prin comasarea alegerilor. Eșecul acestei strategii a debusolat Partidul. Acum, puținul PDL rămas se bazează pe două idei cel puțin ciudate.

Prima se referă la faptul că premierul MRU va prelua…PNL-ul după alegerile locale. Ideea nu rezistă nici măcar la prima iterație logică . Schimbarea dlui Crin Antonescu de la președinția PNL, acum când partidul se îndreaptă clar către câștigarea alegerilor, iar el către Cotroceni, este aberantă. Apoi, chiar dacă dl Antonescu ar demisiona din funcția de președinte și ar părăsi țara, nimeni nu înțelege de ce PNL l-ar alege pe MRU președinte și ar face pace cu dl Băsescu, aflat în sondaje la opt la sută.

A doua idee care mai ține PDL-ul împreună este aceea că președintele Băsescu nu va fi suspendat și, astfel, Partidul va rămâne la guvernare. Din nou, argumentele logice nu au trecere printre membrii de partid. Strategia politică a USL se bazează pe demiterea președintelui. Dacă președintele a fost suspendat în 2007, de ce nu ar putea fi și în 2013?

Partidul Democrat, PDL-ul de astăzi a mai avut șapte la sută locuri în Parlament, în 2000, iar după alegeri, prin 2002, a ajuns la trei la sută. Situația s-a schimbat radical pentru PD atunci când Traian Băsescu a câștigat Primăria Capitalei. Culmea este că președintele Băsescu, omul forte al PD-ului nu mai vrea să vadă astăzi un adevăr simplu și natural: PDL-ul nu are lider. În politică, un om nu devine lider autentic dacă este numit premier sau șef de campanie, ci dacă poate câștiga prin vot un fief electoral important. De pildă, dacă unul dintre dnii MRU sau Blaga ar câștiga Bucureștiul, abia atunci PDL-ul, având lider, ar ieși de pe orbita defunctului PNȚCD.

Dar dl Băsescu, ca o răzbunare pe propriul Partid, deși știe acest lucru, a plecat din start de la ideea că Oprescu nu poate fi învins la Capitală și l-a trimis la luptă pe dl Prigoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel