EXCLUSIV  Capodopere ale maeştrilor români într-o licitaţie de excepţie la Artmark

Licitaţia de Primăvară 2017 vă propune adevărate capodopere ale maeştrilor români, care vă vor conecta la energia şi dezinvoltura naturii. Dar nu numai atât. Veţi întâlni o operă de excepţie semnată de Aman, repatriată acum din Ungaria, după aproape 80 de ani.

Am ales pentru dumneavoastră câteva lucrări, dintre cele mai semnificative.

Foto: ”Gladiole” de Francisc Șirato

Gladiole de Francisc Şirato (1877, Craiova - 1953, Bucureşti), ulei pe carton estimate la 8.000 - 12.000 de euro, se înscrie în încercarea artistului de a “desluși misterul tehnic și toată mecanica meseriei lui Luchian" în acest gen. Șirato va iniția unele experimente profund cromatice, în căutarea unei intensități coloristice a florilor, tipice strălucirilor și smălțuirilor specifice "florilor" lui Luchian, reușind să creeze câteva mici cicluri florale.

În bogata selecţie de lucrări cu flori din licitaţie remarcăm şi Maci de Vasile Popescu (1894, Bucureşti - 1944, Bucureşti), estimată la 3.000 - 5.000 de euro. Piesa, realizată în anii 30, provine din colecția istorică Jean și Viorica Ionescu.

Vasile Popescu, Maci

Opera a participat la expoziția "Colecții și colecționari", Muzeul Colecțiilor de Artă, București, mai 1992.

Universul imaginar al lui Vasile Popescu în cursul deceniului patru al secolului trecut este una dintre cele mai consistente manifestări ale modernismului românesc. Etapă de profundă maturitate, anii "30 au reprezentat momentul în care postimpresionismul atât de personal a devenit punctul de pornire al unor interesante experimente cromatice. Pornind pe marea tradiție a picturii florilor instaurată la începutul secolului de Ștefan Luchian, Popescu alege "preferații" maci, însă modelează o imagine dinamică, vie, definită tonuri crude, amintind atât de fovi, cât și de ductul și arabescul modelat de Raoul Dufy.

Alături de flori, peisajul este o temă preferată de selecţie. Veneția, realizat în 1926-1927, de Nicolae Dărăscu (1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti), provine din colecţia istorică Alfred Rösner (1898-1974), anticar şi colecţionar braşovean din prima jumătate a secolului XX; furnizorul principal de obiecte de artă al familiei regale şi printre primii colecţionari şi restauratori de mobilă veche și clasică.

Culoarea guvernează întreaga compoziţie, iar suprafeţele sunt coordonate exclusiv de volumele pictate. Întregul complex cromatic este subordonat tonurilor de albastru, apa primeşte încărcătură materială, ca de altfel toate suprafeţele surprinse. Peisajul îşi pierde din calităţile de pur motiv pictural, deoarece acesta resimte o mutaţie în valorificare, metodele cromatice fiind astfel încărcate de importanţă. Locurile alese de pictor au doar menirea de a oferi primul strat vizual şi desigur că trebuie să ofere și elementele propice unei reproduceri, efectul de lumină sau o perspectivă generoasă şi atrăgătoare.

Valoare estimativă: 15.000 - 25.000 de euro

Lalele, operă din1910 a lui Arthur Segal (1875, Iaşi - 1944, Londra), are pe verso etichetă de participare la expoziția "Die I. Ausstellung der Leipziger Secession", a grupării Die Neue Secession.

Provenind din colecția istorică Heinrich Dinerman, industriaș gălățean de la începutul secolului XX, lucrarea testă faptul că Arthur Segal este fără îndoială unul dintre înaintașii picturii moderne europene, fiind contemporan și participant activ în marile schimbări artistice ale începutului de secol XX. Lumea artistică berlineză avea să devină pentru Segal principalul motor de inovație încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Atras de noutățile tehnice de la 1900, în special de tehnica neoimpresionistă, pictorul va recunoaște în creația lui Giovanni Segantini un model important, însă în aceeași măsură va fi fermecat de maniera lui Van Gogh. Apropierea de expresioniștii germani, în special după reîntoarcerea în Berlin (1904), avea să îl introducă atât în sânul grupării Der Sturm, cât mai ales în rândul celor care organizau Noua Secesiune (Die Neue Secession) - Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner sau Tappert - devenind el însuși membru fondator. Adept al fovismului, pictând în tehnică pointilistă, folosind elemente ale expresonismului (atât în ulei cât și în gravură), Segal avea să uimească lumea artistică românească atunci când, în 1910, expunea în două rânduri la București. În urma acelei expoziții personale din martie 1910, cât și cu lucrările expuse la Tinerimea Artistică din aceeși perioadă, Arthur Segal se impunea drept cel mai modern pictor român al momentului, fapt confirmat câțiva ani mai târziu prin participarea la manifestările artistice DADA.

Valoare estimativă: 16.000 - 22.000 de euro.

Foto: ”Flori de salcie” de Arthur Segal

Flori de salcie (1909), o altă lucrare a artistului prezentă în licitaţie, provine din colecţia Hjalmar Gabrielson (1876-1949), Goteborg. Om de afaceri, mecena și colecționar de artă suedez, Gabrielson a fost un apropiat al grupării Der Sturm și al mișcărilor avangardiste și constructiviste interbelice (germane și rusești), iar prietenia cu Arthur Segal avea să se concretizeze în prima jumătate a anilor '20, atunci când pictorul îi oferea consiliere în achiziționare unor opere de artă.

Pe verso, tabloul are o dedicație olografă în germană: "Herrn Hjalmar Gabrielson/ Göteborg/ mit freundlichen Grusse/ Arthur Segal"

În cea de a doua jumătate a deceniului întâi al secolului trecut, Segal devenea un membru ilustru al Secesionismului și Neo-secesionismului berlinez, și, pe lângă colaborările cu Die Brücke și Die Blaue Reiter, devenea co-fondator al "Neue Sezession"(1910), alături de Ernst Ludwig Kirschner sau Max Pechstein. Sub această umbrelă modernistă, proto-avangardistă, Segal va crea până în jurul lui 1910, folosindu-se de tehnica divizionistă și pointillistă, fiind considerat un Neo-impresionism, atât în critica din Germania, cât și în cea din România. În 1910 avea să aibe o expoziție personală în caadrul Societății "Arta", la sala din strada Lascăr Catargiu nr.7, moment în care nu puțini cronicari menționau "întâia expoziție de artă modernă de la noi" ("Minerva", 8 martie 1910). Interioarele, peisajele și naturile statice cu flori sunt principalele subiecte atacate de pictor în acești ani (1905-1912), în creații la care lumina, pasta, alternanța tonală și pensulația specifică tehnicii vibrau în realizările cele mai profund pe care le-a cunoscut neoimpresionismul românesc, chiar cel european.

Valoare estimativă: 20.000 - 40.000 de euro

Foto: ”Bretonă la Brolle” de Nicolae Grigorescu

O propunere importantă o constituie Bretonă la Brolle, pictată între 1881şi 1885 de Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina). Ea a aparţinut la începutul secolului XX, colecției Constantin C. Orghidan (1874-1944), inginer metalurgist, colecționar, pasionat arheolog, numismat și membru de onoare al Academiei Române, colcţie ce conținea peste 10.000 de artefacte (monede, sigilii, medalii, bijuterii și artefacte antice), printre care și a cincea Camee din lume ca mărime.

Cariera lui Grigorescu avea să cunoască un deceniu important în anii 1880, atunci când paleta sa ajunge la maturitate. Opera de față apare în acest contex. Pensulația ce abundă în culoarea, tratată afectiv în tonuri puternice (verdele crud, albastrul marin), încadrarea subiectului în pagină și preponderența acestuia în raport cu peisajul, dar și pictarea unui motiv atât de specific în contextul grigorescian sunt doar câteva din elementele compoziționale ce încadrează opera în perioada amintită mai sus.

Punctul central al operei, reprezentat de personajul feminin, este în primul rând sursa de organizare a spațiului. În ceea ce privește modelul, Grigorescu pare a folosi același personaj feminin ca în compoziția „Țărăncuță în vie” din colecția Muzeului Național al României. În fapt, chiar și locul în care personajele sunt plasate par să ne îndrepte către grădinile suburbiei Brolle, locuri pe care Grigorescu le parcurge în repetate rânduri între anii 1882-1884.

Valoare estimativă: 60.000 - 90.000 de euro.

Un subiect din opera lui Nicolae Grigorescu despre care se vorbeşte mai rar sunt florile.

Foto: ”Trandafiri” de Nicolae Grigorescu

Trandafiri, lucrare din 1863-1867, aparţine prin specificitate perioadei de la Barbizon (1863-1869), arsenalul de mijloace de expresie pus la bătaie de Grigorescu aduce ca elemente cheie ale compoziţiei cel puţin două soluţii: contrastul dramatic de ecleraj dintre zonele luminate (centrală, inferioară) şi cea superioară, întunecată, dar şi forţa cromatică şi sugestia de prospeţime a florilor.

Abia culeşi dintr-o grădină, poate la Barbizon ori la Marlotte, cu petalele fragede iradiind de culoare, trandafirii "aruncaţi" pe masă înainte de a fi ordonaţi în vas, îi furnizează lui Grigorescu impulsul creaţiei pe care îl resimte adesea în fața spectacolului pictural al Naturii. Privitorul percepe la rândul său emoţia artistului, reconstituind astfel traseul facerii lucrării.

Valoare estimativă: 70.000 - 120.000 de euro

Într-un fel opera-far a acestei lictaţii este Orientală de Theodor Aman, pictată între 1880 şi 1885. Ea provine dintr-o colecție particulară maghiară din Pecs, loc în care a stat timp de mai bine de 70 de ani. Orientala intra în colecția din Pecs la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, făcând obiectul unui dar. Posesorii actuali ai lucrării au dorit repatriarea operei, proces inițiat și la sfatul experților și a comunităților culturale din Pecs, Budapesta și din București. În tablou regăsim mai multe influențe stilistice tipice creației de maturitate a lui Aman: interiorul oriental, schițat, dar definit de țesături și scoarțe senzuale; personajul feminin, în travesti, purtând tot straie turcești, largi și prețioase, și nu în ultimul rând instrumentul muzical, tot de influență orientală - teorba sau mandolina.

Valoare estimativă: € 90.000 - 160.000

Lectură în grădină de Theodor Aman (1831, Câmpulung Muscel, Argeş - 1891, Bucureşti) este estimată la 10.000 - 16.000 de euro.

Theodor Aman, Orientala

Personajul feminin în natură, în grădina propriei case sau în parc devine o practică des întâlnită în creația lui Theodor Aman din ultima parte a carierei, artistul fiind atras de pitorescul acestei teme. Chiar dacă modelul feminin mai variază, postura, delicatețea și implicarea acestuia în compoziție sunt mereu racordate la mediul înconjurător. Opera de față răspunde lesne acestor criterii estetice mai ales că vorbim despre un ulei realizat în ultimii 10 de ani de carieră.

Theodor Aman, Lectură în grădină

Multitudine de tablouri semnate Tonitza

Licitaţia de Primăvară este generoasă cu operele lui Nicolae Tonitza (1886, Bârlad - 1940, Bucureşti), dintre care, două au ca subiect florile.

Trandafiri (8.000 - 12.000 de euro) aparţine perioadei 1935-1936, în care Tonitza ajunge la Durău, alături de 8 elevi de la Academia de Arte Frumoase din Iași, în rândul cărora va lucra 3 veri la decorarea mănăstirii de la poalele Ceahlăului.Lucrarea face parte dintr-o serie de panouri florale, decorative. Cel mai probabil, aceste opere sunt strâns legate de pictarea efectivă a interiorului bisericii, unde regăsim alături de motivele populare din scoarțele țărănești, multe flori, nalbe, petunii, cicoare, albăstrele, condurași și dalii. Pentru Tonitza realizarea unui plan floral decorativ nu era o practică străină, având în vedere faptul că această uzanță poate fi regăsită și în opere anterioare. Fixarea unui fundal vegetal în realizarea unui portret rămâne una dintre metodele cele mai des întâlnite, oferindu-ne premisa unei investigări a vizualului puternic oferit de o astfel de abordare.

Foto: ”Cârciumărese” de Nicolae Tonitza 

Cârciumărese, datând din a doua jumătate a anilor '20, descoperă privitorului influența lui Ștefan Luchian. Contrar așteptărilor și chiar a documentelor și albumelor dedicate lui Tonitza, naturile statice și florile apar în creația pictorului încă din primii ani de expoziții personale. Raritatea reproducerilor și chiar a prezenței lor pe simezele colecțiilor publice ne pot îndreptăți să considerăm natura statică cu flori a fi un subiect rar sau foarte rar în pictura lui Tonitza. Însă cercetarea cataloagelor și expozițiilor Tonitza începând cu primele manifestări personale (1919-1920) relevă faptul că opere ce surprind aceste subiecte sunt des incorporate. Spre exemplu, la expoziția comună N.N. Tonitza - Ștefan Dimitrescu din ianuarie-februarie 1920, Tonitza expunea printre 90 de opere și 10 tablouri cu flori, fiind atras în special de buchete de flori de câmp, ezitând să picteze celebrele tipologii ale lui luchian - trandafiri sau maci.

Valoare estimativă: € 40.000 - 60.000

Călătorul (Templul Atenei Nike), pictat de Nicolae Tonitza între 1918-1920, este o imagine inedită din creația artistului, fiind una dintre puținele compoziții realizate cu subiecte din afara imaginarului autohton. Alături de peisajele impresioniste realizate la Pontoise în perioada 1909-1911, în urma vizitelor la Paris, acest ulei pare a fi unul dintre puținele realizate în urma călătoriilor de studii ale lui Tonitza din primul deceniu al secolului XX. Germania și Italia sunt principalele destinații ale călătoriilor întreprinse de Tonitza în acea perioadă, Grecia fiind se pare și ea străbătută, așa cum ne indică tabloul de față.

Valoare estimativă: 10.000 - 18.000 de euro

Foto: ”Odaia copiilor” de Nicolae Tonitza

Lucrarea Odaia copiilor este pictată de Tonitza cam în aceeaşi perioadă: 1919-1920. Ea provine din colecţia dr. Ioan Chisăliță. Pasionat de fotografie și muzică, dar și de etnografie și arhitectură, gustul colecționarului s.a rafinat în timp, grăitoare fiind astăzi numele atât de importante ale picturii românești ce se regăsesc în colecția sa: Aman, Luchian, Tonitza sau Petrașcu.

Valoare estimativă: € 25.000 - 35.000

Foto: ”Calea Victoriei pe ploaie” de Nicolae Dărăscu

Nicolae Dărăscu (1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti) a pictat Calea Victoriei pe ploaie în 1918. După încheierea Primului Război Mondial, Dărăscu se reîntorcea în București, reluându-și activitatea. Ca membru fondator al societății "Arta Română", principala activitate expozițională a anilor după 1918 se va concretiza în cadrul acestei societăți, momente în care creația lui Dărăscu cunoștea o reîmprospătare. Peisajul urban avea să devină preponderent, războiul limitând atât călătoriile (din Franța și nordul Italiei) cât și mijloacele financiare unor itinerarii importante. Iașiul, apoi Bucureștiul devin surse de inspirație pentru un artist ce lucra în maniera impresionistă. În cazul celebrelor opere realizate în Bucureștiul ploios, atât în ulei cât și în acuarelă, studiul impresiei prevalează, astfel, Dărăscu pictează mai multe variante cu Calea Victoriei pe ploaie, amintind de maniera impresionistă tipică lui Monet, de a surprinde natura printr-un studiu al luminii, fie ea influențată de momentul zilei, fie de atmosferă. Variante ale operei se găsesc în colecția Muzeului Național de Artă al României (inv. 2983) și în colecția Muzeului Municipiului București.

Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro

Natură statică tradiţională, a aceluiaşi pictor, demonstrează influenţa lui Cézanne în structurarea unei nature statice. Picturile lui Dărăscu ce surprind această temă prezintă o recuzită simplistă, dar grăitoare prin utilitate sau recurență într-un mediu familiar – bucătărie, atelier etc. Cu o paletă recognoscibilă în special în pictura în fața naturii, Dărăscu modelează prin pensulție una dintre cele mai reușite opere ale genului, un ulei de o mare respirație cromatică și picturală

Valoare estimativă: € 8.000 - 14.000

Lucrări pline de sevă de Petraşcu, Ghiaţă, Ţuculescu, Luchian, Mützner, Iser…

Foto: ”Spre seară (Peisaj la Nicorești)” de Gheorghe Petraşcu

Spre seară (Peisaj la Nicorești) de Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti) pare a fi o reinterpretare în notă originală a subiectelor similare din opera lui Nicolae Grigorescu. Petraşcu preia ceva din idilismul grigorescian, cu o recuzită profund romantic.

Valoare estimativă: 7.000 - 12.000 de euro

Ţărăncuţă din Muscel de Sava Henţia (1848, Sebeşel - 1904, Bucureşti) este datat 1901. Henția, care s-a pregătit cu întemeietorii şcolii româneşti de pictură, Theodor Aman şi Gheorghe Tăttărescu, avea să devină un important portretist, iar în perioada de maturitate, un adept al scenei de gen. Tipologia personajelor sale avea să se axeze în special pe țăranul român, compunând cicluri importante, cu iz etnografic, până către finalul vieții.

Valoare estimativă: € 1.500 - 2.500

Foto: ”Năsturaşi” de Dumitru Ghiaţă

Florile de toamnă, tufănelele, garoafele, florile delicate de pădure sunt cele în care Dumitru Ghiaţă (1888, Colibaşi, Mehedinţi - 1972, Bucureşti) intuieşte capacitatea de a simboliza ideea generatoare a actului artistic. Filiaţia folclorică este prezentă la nivelul obiectelor naturii statice, vasele de lut şi ștergarul ţărănesc armonizând şi reliefând subiectul. Culorile discrete, fără stridenţe ale artei populare formează paleta cromatică în care este realizată pictura, nuanţele pământii ale vasurilor şi ale fundalului stabilind raporturi subtile cu întrega compoziție. Toate acestea se regăsesc în Năsturaşi, lucrare estimată la 2.500 - 4.500 de euro. 

Anul 1932 marca în cariera lui Paul Miracovici (1906, Frumoasa, Harghita - 1973, Bucureşti) câștigarea bursei de doi ani în cadrul Școlii Române din Franța "Fontenay-aux-Roses". Totodată își continua cariera în Paris, unde expunea pentru întâia oară în 1930 (Nudistes en barque în cadrul Salon d'Automne), fiind prezent în cursul anului 1932 la Salon des Independents și la Salon des Tuileries, dar și în țară, în cadrul Salonului Oficial.

Masa țăranului este pictată în 1932 şi evaluată la 1.800 - 2.500 de euro

Provenind din colecţia K.H. Zambaccian, Convoi de sănii în Bucovina de  Arthur Verona (1868, Brăila - 1946, Bucureşti), pictat în 1923, perioadă care a marcat  o eliberare a picturii lui Verona, o pictură care chiar dacă încă tributară universului satului (post-grigorescian), reușea să impresioneze prin tehnica atinsă, în facturi postimpresioniste. Subiectele tradiționale avea să fie reinterpretate de Verona, ciclurile sale ce punctau viața bucovinenilor (nunta, botezul, sărbătorile creștine) fiind apreciate și colecționate.

Valoare estimativă: 5.000 - 8.000 de euro

Mai aproape de zilele noastre, Ion Ţuculescu (1910, Craiova - 1962, Bucureşti) este reprezentat în licitaţie cu mai multe opere.

Interior la Mangalia, provine din colecţia familiei artistului; colecţia dr. Dumitru Pascu. Chirurgul Dumitru Pascu (născut în 1920), avea să colecționeze avid începând cu anii 1960, îmbogățindu-și colecția cu principalele nume ale modernității românești, printre care Grigorescu, Luchian, Tonitza, Petrașcu și Țuculescu.

Numele lui Ion Ţuculescu rămâne în memoria colectivă ca un semn singular în evoluţia picturii româneşti, sincron cu tendinţele occidentale contemporane. Pictura sa frapează, în primul rând, prin forţa cromatică, prin raporturile violente de culoare, prin "îndrăzneala" cu care roşul, galbenul sau verdele ni se imprimă obsesiv în memoria vizuală, în ritmul unui ritual magic. În lucrarea Interior la Mangalia, bogăţia şi frumuseţea împodobirii "odăii bune" ţărăneşti constituie prilejul şi pretextul unor intense descărcări cromatice şi gestuale. Ritmuri violente de tonuri pure în materie păstoasă, decorativitatea aleasă şi armonizarea cromatică transformă lucrarea într-un preludiu al perioadei folclorice a artistului. Primele "interioare ţărăneşti" apar la expoziţia din 1943, moment din care Ţuculescu se îndreaptă către ritmul artei populare, către simetria cromatică, geometrismul simbolic ce caracterizează creaţia populară, pe care le reia în funcţie de evoluţia sa. Centrul vizual în lucrarea lui Ion Ţuculescu este patul şi scoarţa de pe peretele frontal, marcate plastic de liniile de contur negre. În această lucrare, ca şi în altele, negrul este folosit în spiritul artei populare, ca fond predominat, subliniind funcţia substanţială a acestei culori, aşa cum am menţionat la începutul articolului. Însă încăperea este sugerată privitorului ca luminoasă şi spaţioasă, prin albul patului (amintind de albul sobei ţărăneşti) şi al zidului (cu uşoare reflexii albastre). Roşul, verdele, galbenul şi albastrul sunt aşezate ritmic şi armonios, conturând un spaţiu de meditaţie şi creaţie. De altfel, stilizarea actului creator se realizează prin prezenţa şevaletului şi a unor tablouri răspândite împrejur. "Odaia bună" a casei ţărăneşti, decorată eclectic, reflectă funcţii multiple: dormitor, atelier, spaţiu meditativ.

Valoare estimativă: 60.000 - 90.000 de euro.

Foto: Margine de sat (La Gălbinaşi) de Ion Țuculescu

Margine de sat (La Gălbinaşi), de la începutul anilor '40, fce parte din perioada în care Ion Țuculescu acordă un ineres special pictării unui peisaj.Până în 1943, acestea se înscriu pe linia influenței expresioniste asimilate, dar aplicate în coeziune cu cele de factură impresionistă ori postimpresionistă. Paleta este prima care suferă modificări și, chiar dacă universul rămâne încă foarte realist, imaginile capătă un aer plin de expresie. Tonuri puternice, intense, pure pe alocuri domină peisajele lui Țuculescu din acestă perioadă, aflat încă sub influența lui Van Gogh.

Proveniență: colecţia dr. Maria Ţuculescu.

 Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro. 

Aceluiaşi artist îi aparţine pictura Farmecul albastrului, evaluată la 50.000 - 80.000 de euro. Şi ea provine dintr-o colecţie istorică: Acad. Aurel Avramescu și dr. Maria Alexiu Avramescu. Aurel Avramescu (1903-1985) a fost pionier în domeniul telecomunicațiilor, activitatea de inginer începând-o în perioada interbelică şi devenind primul academician român în domeniul electrotehnicii curenţilor slabi.

Farmecul albastrului este structurată după compoziţia tipică în care se regăsesc totemele sau troiţele, desfăşurată pe verticală. Întreg planul structural este puternic geometrizat, reamintindu-ne de cele "trei ideograme obsesive – ochiul, troiţa, totemul" ale lui Ţuculescu, care se regăsesc unificate în imaginea totalizatoare şi dominantă a totemului. Cromatica şi elementele puternic geometrizate, repetitive atribuie lucrării o funcţie magică, ritualică, prin care gestul creator capătă înţeles şi formă. Culorile calde (roşu, maroniu) ce ţin de spectrul natural se îmbină armonios cu electricele nuanţe de albastru şi violet şi reuşesc să învăluie întreaga lucrare într-o aură hipnotică, uluitoare.

Atrage atenţia la Casa Artmark şi o serie de lucrări de Margareta Sterian (1897, Buzău - 1992, București), cu subiectele recurente a el creatiei artistei, sunt evaluate intre 900 şi 1.500 de euro. Amintim numai Regele David cântând la harpă, din 1978, care îmbină perfect realitatea şi imaginarul, fantasticul şi concretul, aceasta fiind perioada marilor sinteze spirituale. Margareta Sterian se foloseşte de suprarealism pentru a dezvălui cele mai tainice feţe ale existenţei umane, fără să nege sau să abandoneze total concretul, spaţiul realului şi cel al imaginarul îmbinându-se organic. 

Foto: ”Port în Normandia” de Henri H. Catargi 

Port în Normandia, lucrare din 1971 a lui Henri H. Catargi (1894, Bucureşti - 1976, Bucureşti) se remarcă printr-o epurare valorică atât a fondului figurativ, pe care îl pune în seama unei construcții sintetice, dar și pe o sintetizare a paletei de culori. Peisajul, realizat într-unul din numeroasele itinerarii picturale în Franța, se relevă prin rezolvarea picturală ce depășește cu ușurință figurativul, introducându-ne într-un discurs ce ține de construcție și relaționarea acestuia cu o paletă concisă, dar vibrantă.

Valoare estimativă: 1.400 - 2.200 de euro

Florile lui Ștefan Luchian (1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti) sunt fără îndoială unul dintre dintre acele "produse" ale culturii vizuale românești care s-au impregnat în conștiința de masă, apariția și împământenirea lui în imaginarul artistic fiind aproape concomitente.

Albăstrele, pictat între 1908 şi 1910 provine din colecția familiei bancherului Max Schapira (? - 1921), filantrop, mecena, întemeietor al industriei petroliere românești. În anii '50 opera aparținea pianistei Ghitta (Gita) Mendel Shapira, nora lui Max Schapira, parteneră de sonate a lui George Enescu în perioada 1930-1945. Lucrarea a intrt apoi în colecția pictorului Gh. Vânătoru (1908-1983).

Primele compoziții cu flori apar în preajma anului 1900, atunci când Luchian se lasă influențat de arta 1900, de Art Nouveau. Folosirea culorilor de apă oferea o realizare foarte rapidă, bazată doar pe un desen preliminat, schițat doar, iar tehnica trebuia acomodată nu doar suprafeței, ci și subiectului. Inovația pe care Ștefan Luchian o aducea tablourilor cu flori, pe lângă maniera-i inimitabilă și paleta de culori, a constat în introducerea și contactul cu arta populară. Vasul de lut devenea astfel semnătura de autor a lui Luchian, reușind în doar câțiva ani să "confiște" natura statică cu flori, lăsându-și amprenta pe toată creația artistică a secolului XX.

Valoare estimativă: 40.000 - 60.000 de euro.

Locul lui Samuel Mutzner (1884, Bucureşti - 1959, Bucureşti) în rândul peisagiștilor români este cu siguranță unul de vârf, atât prin calitatea de netăgăduit, dar mai ales prin vasta sursă de figurativ pe care pictorul a acumulat-o în cei aproape 50 de ani de carieră. Peisajele călătoriile alcătuiesc probabil unul dintre cele mai coerente cicluri pe care le-a cunoscut întreaga artă românească modernă și contemporană, Mutzner fiind recunoscut pentru abundența locurilor vizitate. Însă, alături de vederi de pe 5 continente, pictorul a îndrăgit și peisajul autohton, care de cele mai multe ori a vizat subiectele cele mai apropiate de sufletul artistului. Balcicul, Șopârlița, peisajul urban - bucureștean, agitația bâlciurilor și a târgurilor sau grădinile au intrat în vizorul unui pictor ce a căutat mereu pictura în aer liber, în plin soare. În ultimii ani ai carierei, anii "40 – "50, Mutzner avea să echilibreze lipsa unor noi sejururi de practică artistică printr-o abordare din ce în ce mai coloristă a figurativul. Astfel apar vederi din grădinile publice ale capitalei (Cișmigiul), parcuri, lacuri, dar și peisaje rurale, în special din jurul reședinței de la Șopârlița.

Foto: ”A crescut floarea-soarelui” de Samuel Mutzner 

În A crescut floarea-soarelui, din 1944, întâlnim o astfel de vedere, în care Mutzner nu caută ineditul sau pitorescul, ci interpretează forma exclusiv din perspectiva paletei de culori și a tehnicii de pictare. Într-o vibrație de tușe, pictorul lucrează în aceeași manieră impresionistă pe care o stăpânea, în acel moment, de mai bine de 30 de ani. Valoare estimativă: 9.000 - 15.000 de euro

Foto: ”Nud cu portocale” de Gheorghe Ionescu Sin

Nud cu portocale de Gheorghe Ionescu Sin (1896, Sinaia - 1988, Bucureşti), estimate la 5.000 - 6.000 de euro, este datat 1932. Chiar dacă debuta pe simezele expoziționale ale capitalei în anul 1925, Ionescu-Sin avea să ajungă repede în centrul multor evenimente oficiale drept unul dintre cei mai apreciați tineri pictori. Atras de tendințele oferite de modernismul francez, Sin avea să experimenteze atât cu temele alese, cât și cu maniera sau tehnica picturală. Dacă în primii ani de la debut găseam un Sin interesat de calitatea primară a formei, apropiindu-se de un constructivism de fond, anii ce vor urma ne oferă un pictor atras din ce în ce mai mult de sensibilitatea cromatică. Aceste interese în câmpul senzorial se traduceau fie prin paleta mult mai pastelată, dar atent dirijată în registrele cromatice, fie prin subiectele alese, nudurile și peisajele luând loc unor compoziții ce se aflau chiar la limita expresionismului.

Foto: ”Interior tătăresc” de Iosif Iser

Interior tătărăsc de Iosif Iser (1881, București - 1958, Bucureşti), din 1933, se înscrie în preocuparea pentru spațiul oriental al artistului, unul dintre cele mai îndelungate și aprofundate aspecte ale unei cariere desăvârșite. Fiind unul dintre primii artiști care au descoperit Dobrogea, Iser a căutat să redea mereu acele componente tipice locului și omului dobrogean. Imaginea femeii, a odaliscei, a inversat primordialitatea masculină și a transformat întregul univers vizual iserian în ceea ce astăzi nu mai prezintă foarte multe mistere. Tipurile create de Iser au modelat nu numai propriul corp plastic, ci chiar modul de acceptare și de înțelegere de către public a unui spațiu pitoresc și izolat, cel puțin până la descoperirea Balcicului. În acest context picta Iser în 1933 "Interiorul tătărăsc", operă ce ni se relevă piatră de început a unui întreg ciclu, axat evident în jurul personajelor sale preferate. În  această operă, pictorul oficializează, pentru prima dată de la marile compoziții de la începutul anilor "20, tema familiei tătărăști, care acum este reorchestrată exclusiv din punctul de vedere al femeii.

Valoare estimativă: 20.000 - 30.000 de euro. 

Să mai amintim, din perioada interbelică, o serie de lucrări de Rodica Maniu Mutzner, cu prezenţele feminne recurente în opera artistei, Flori de nufăr (1.800 - 2.500 de euro) de Octav Băncilă, pictor prolific în acest gen.

Foto: ”Nimfă” de Sabin Bălașa

Ajungând la artiştii contemporani cu noi, se impugn trei lucrări de Sabin Bălaşa (1932, Dobriceni, Olt - 2008, Bucureşti): Cometă, o guaşă pe carton evaluate la 400 – 700de euro, Nimfă, ulei pe pânză din 1981 (3.000 - 5.000 de euro) şi Meditaţie din acelaşi an (4.000 - 6.000 de euro).

Foto: ”Meditație” de Sabin Bălașa

Foto: ”Pierrot şi Colombina” de Ştefan Câlţia

Li se alătură două lucrări de Ştefan Câlţia, fascinante ca de obicei, Pierrot şi Colombina din 1989, propusă la preţul de 3.500 - 5.500 de euro, şi Natură statică cu flori uscate, pictată în 1986, evaluate la 1.500 - 2.500 de euro.

Foto: ”Masca albastră” de Petre Velicu

Nu putem omite nici Masca albastră de Petre Velicu (1.000 - 1.600 de euro) sau o frumoasă lucrare de Sorin Ilfoveanu, din 1999, lucrată în tempera pe pânză (2.000-3.000 de euro).

Şi iubitorii graficii pot alege dintr-o o selecţie generoasă de opere semnate de Corneliu Baba, Nicoae Tonitza, Theodor Pallady, Iosif Iser, Alexandru Ţipoia, gravuri de Theodor Aman… 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News