Capsula Soiuz MS-22, care este defectă, se va desprinde de Staţia Spaţială Internaţională şi va reveni pe Terra.
Capsula spaţială Soiuz MS-22 defectă se va desprinde de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi va fi trimisă înapoi pe Terra la sfârşitul lunii martie, a declarat luni Vladimir Soloviov, directorul de zbor pentru segmentul rusesc al ISS, relatează dpa.
El nu a oferit o dată exactă în acest sens, potrivit agenţiei de presă Interfax.
Agenţia spaţială rusă Roskosmos intenţionează să desprindă capsula, fără echipaj, cu o încărcătură de 200 până la 250 de kilograme la bord, şi să o trimită înapoi pe Terra. Aceasta va ateriza cu ajutorul paraşutelor într-o zonă de stepă din Kazahstan.
Două vehicule spaţiale ruse ataşate de structura ISS au prezentat scurgeri în ultimele săptămâni. Vehiculul cargo Progress MS-21 a fost distrus duminică printr-o prăbuşire controlată, resturile sale căzând în Oceanul Pacific.
În decembrie, a fost descoperită o scurgere la bordul capsulei Soiuz MS-22, concepută pentru zboruri cu echipaj uman.
Eroarea tehnică a întârziat revenirea pe Terra a cosmonauţilor ruşi Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin şi a astronautului de la NASA, Frank Rubio. Echipajul va fi readus la sol vineri cu ajutorul capsulei succesoare, Soiuz MS-23, scrie Agerpres.
Vehiculul spaţial rusesc Progress MS-21, care a suferit o avarie în timp ce era conectat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a fost distrus în urma unei coborâri controlate deasupra Oceanului Pacific, a anunţat duminică agenţia spaţială rusă Roscosmos, citată de agenţia de presă Interfax, informează DPA.
"Astăzi, vehiculul Progres MS-21 a fost scos de pe orbită, a intrat în atmosferă şi s-a dezintegrat. Elementele din structura sa care nu au ars după intrarea în atmosferă s-au prăbuşit în Oceanul Pacific, într-o zonă în care nu există trafic maritim", a precizat Roscosmos.
Acest vehicul de tip cargo s-a conectat la ISS în octombrie 2022. Pe 11 februarie 2023, o scurgere a fost descoperită la nivelul capsulei ruseşti, care fusese deja umplută cu deşeuri, ducând la pierderea unui lichid de răcire.
Sâmbătă, capsula rusească s-a desprins de ISS, a efectuat o rotaţie şi exteriorul său a fost fotografiat de la bordul ISS. Nicio avarie vizibilă nu a fost detectată. Cu toate acestea, o comisie guvernamentală a decis ca vehiculul Progress MS-21 să fie distrus printr-o prăbuşire controlată, ca măsură de precauţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu