Captură de canabis în Târgu Mureș. Traficanții transportau canabisul în saci de plastic - FOTO

DIICOT a reușit o captură de proporții în Târgu Mureș.

La data de 09.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a doi inculpați, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

S-a reținut faptul că, pe parcursul anului 2023, inculpații au înființat și întreținut, pe un teren viran, (situat în apropierea orașului Luduș) o cultură de canabis, în scopul comercializării.

În seara de 09.10.2023, inculpații au fost prinși în flagrant având asupra lor cinci saci din plastic de dimensiuni mari în care ambalaseră cantitatea de aproximativ 37 kg masă verde recoltată din cultura de canabis.

Ulterior din cultura outdoor au fost ridicate 39 de plante de canabis cu dimensiuni la tulpină cuprinse între 2,5 și 3 metri, cântărind aproximativ 250 de kilograme de masă vegetală.

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș,  a dispus  arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Târgu Mureș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliția Română, conform comunicatului transmis de DIICOT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel