Caragiale – Uriaşul culturii noastre

Primăria Municipiului Ploieşti, în colaborare cu Fundaţia „Geo Barton”, organizează duminică, 17 septembrie a.c., orele 18.30, la Teatrul „Toma Caragiu”, evenimentul artistic intitulat „Caragiale – uriaşul culturii noastre”, un tribut adus marelui dramaturg cu ocazia comemorării, în acest an, a 105 ani de la moartea acestuia.

La această serată-eveniment, Fundaţia „Geo Barton” va prezenţa un documentar despre importantă marelui autor în Teatrul Românesc, parcurgând documente şi imagini inedite, fragmente din opere audiovizuale cu diferite perspective regizorale, avându-i că interpreţi pe unii dintre cei mai mari actori ai Teatrului Românesc, de la Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Elvira Godeanu, până la Horaţiu Mălăele.

Pe lângă acest documentar, vor fi prezentate şi mărturii excepţionale ale unor actori, regizori, istorici şi oameni de cultură care converg spre concluzia că Ion Luca Caragiale a fost şi va rămâne etern valabil, prin excelenţă. Pe scena teatrului ploieştean vor fi prezenţi academicianul Răzvan Theodorescu, doamna Sanda Ţăranu – cunoscută crainică a Televiziunii Române, doamna Lelia Zamani - reputat istoric, precum şi doamna Anita Barton – preşedinta Fundaţiei „Geo Barton” şi, totodată, fiica celebrului actor Geo Barton. Actriţa Tora Vasilescu va susţine un moment artistic de excepţie, o culegere din operele teatrale ale lui Ion Luca Caragiale.

Va aşteptăm să împărtăşiţi, alături de organizatori, bucuria vizionării unui eveniment unic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel