Carambol A2, Vâlcelele, judeţul Călăraşi. Trei mașini s-au ciocnit

Traficul rutier pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa este restrictionat după ce, la kilometrul 88, în zona localităţii Vâlcelele, judeţul Călăraşi, trei vehicule s-au lovit.

Pe sensul de mers către Capitală, un tir a derapat în banda de urgenţă şi a lovit glisierele marginale, potrivit Infotrafic.

Autoturismul din spatele TIR-ului a frânat brusc pentru a evita impactul, iar în acelaşi mod s-a format un carambol de 3 autoturisme, care au intrat în coliziune din spate.

În urma incidentului de pe Autostrada Soarelui nu au rezultat victime.

În prezent este restricţionată doar banda de urgenţă, pe care se află toate autovehiculele implicate, fără probleme de circulaţie pe benzile de deplasare unu şi doi.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră ninge pe mai multe artere naţionale şi autostrăzi şi la această oră se circulă în condiții de iarnă.

De asemenea, Infotrafic recomandă şoferilor să acorde atenţie sporită circulaţiei pe timp de ninsoare, să reducă viteza de deplasare, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul dinainte şi să nu efectueze depăşiri riscante.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel