Oprit de poliţie, primarul unui oraş l-a muşcat pe unul dintre agenţi.
Primarul din Badalona, un oraş de pe litoralul spaniol, a demisionat după ce a încălcat regulile stricte de carantină impuse în Spania din cauza pandemiei de coronavirus, ba chiar l-a muşcat pe unul dintre poliţiştii care l-au oprit, a informat miercuri viceprimarul localităţii, citat de DPA.
Primarul Alex Pastor se afla marţi la volanul unui vehicul în Barcelona, nu departe de oraşul său, şi nu a putut să îşi justifice deplasarea atunci când a fost oprit de poliţie. De asemenea, el a refuzat să sufle în etilotest şi l-a muşcat pe unul dintre poliţişti, potrivit relatărilor din mass media mass-media care citează autorităţile.
Într-o scrisoare către formaţiunea politică din care face parte, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), Pastor şi-a anunţat şi demisia din funcţia de consilier municipal, a declarat unul dintre viceprimari, Ruben Guijarro. Toate acuzaţiile formulate împotriva sa de autorităţi sunt adevărate, a declarat fostul primar, aflat în prezent în custodia poliţiei.
Oraşul industrial şi universitar Badalona este situat la 10 kilometri nord-est de Barcelona. Cu o populaţie de peste 220.000 de locuitori, Badalona este al treilea oraş ca mărime din regiune.
Spania a înregistrat până în prezent 200.000 de infecţii cu noul coronavirus şi peste 21.000 de morţi, ceea ce o face una dintre ţările cele mai afectate de pandemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu