Carantină PRELUNGITĂ în municipiul Constanța. Județul este fruntaș la rata de incidență

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Direcția de Sănătate Publică din Constanța va termina analiza situației epidemiologice și carantina va fi prelungită, anunță autoritățile.

„În momentul de față, DSP efectuează analiza de risc pe termenii deja obișnuiți. Având în vedere faptul că rata de incidență este în momentul de față la un platou, fără scădere semnificativă, șansele sunt foarte mari să se prelungească [carantina]”, a transmis prefectul Silviu-Iulian Coșa.

„Constanța este o comunicate foarte mare ca număr al populației. În momentul de față, ne aflăm într-o zonă de platou undeva la 10,5-10,8‰, zonă de platou în care putem evolua în oricare sens. Noi vedem sensul bun având în vedere măsurile luate și care se vor intensifica în perioada următoare, dar și faptul că o mare parte a populației a răspuns pozitiv la aceste măsuri”, a continuat Coșa. „Vom intensifica măsurile prin prezența sporită a forțelor de ordine pe stradă”.

Cum se va merge la vot, duminică

„Deplasarea la vot, duminică, se va face în mod liber pe baza Cărții de identitate”, a mai precizat Silviu Coșa, întrebat despre modul în care vor vota locuitorii municipiului pe 6 decembrie.

„DSP va termina astăzi analiza, o va transmite INSP-ului și așteptăm ca fie în această seară, fie mâine dimineață să avem avizul de la INSP”, a mai transmis prefectul județului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel