Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene.
Italia anunță că orice călător care provine din Uniunea Europeană va trebui să efectueze un test pentru depistarea COVID-19 înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru ţările din afara Uniunii, relatează Agerpres.
Această măsură se aplică tuturor celor care pleacă şi sosesc în peninsulă, inclusiv cetăţenilor italieni, a precizat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.
În schimb, data intrării în vigoare a acestei noi restricţii nu este deocamdată cunoscută, în contextul în care minivacanţa de Paştele catolic, care începe sâmbătă şi se încheie luni, este în mod tradiţional utilizată de turiştii străini pentru a se deplasa în Italia. În Italia sunt deja în vigoare restricţii severe pentru a limita răspândirea coronavirusului, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor, limitarea deplasării etc.
Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona roşie (risc de contagiune ridicat şi restricţii maximale) pentru weekendul de Paşte. Până în prezent, pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a peste 108.000 persoane în Italia, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News