Libertatea de mișcare trebuie regândită în zonele cu multe cazuri Covid-19, iar o carantină regională parțială ar trebui luată în calcul de autorități, a declarat Norica Nicolai.
Norica Nicolai a spus, la RFI, că „statele care au intrat deja în carantină sau se pregătesc să o facă sunt state responsabile față de cetățenii lor și au înțeles foarte clar că transmiterea comunitară nu poate fi întreruptă în momentul de față, toate se confruntă cu un număr foarte mare de infectări, dar și testează foarte mult și iau măsurile cele mai utile, pentru a încerca să întrerupă această transmitere comunitară. În România există o situație specială, ne pregătim cumva de alegeri și atunci politicienii au tendința să sacrifice interesele tuturor, în favoarea intereselor personale sau de grup ale partidelor politice pe care le reprezintă”.
„Cred că, în momentul de față, ar fi trebuit să gândim și noi ce măsuri trebuie luate, inclusiv o carantinare regională parțială a tuturor zonelor care depășesc iată și 5% rată de îmbolnăvire, pentru a întrerupe acest lanț comunitar (...). Eu cred că e momentul să cântărim foarte clar ce ne interesează, ce ne dorim mai mult, interesul nostru politic sau interesul general al populației de a reduce rata îmbolnăvirilor, mai ales că avem și un sistem de sănătate, din păcate, care nu poate face față unui număr foarte mare de îmbolnăviri”, apreciază Nicolai.
Ulterior, a adăugat: „Probabil că anumite zone trebuie izolate și trebuie interzis accesul în acele zone și ieșirile din aceste zone, pentru că s-a văzut foarte clar că multe din aceste județe sunt focare de infecție de o perioadă destul de îndelungată și nu au reușit să întrerupă lanțul de transmitere. Deci în primul rând, libertatea de mișcare trebuie regândită în aceste zone, cu acordul populației, dar va trebui s-o facem.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu