Carantinare - SCANDAL la B1 TV. A închis telefonul și nu a mai răspuns

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, cererea autorităţilor locale din comuna Gornet de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii. 

Prefectul de Prahova a fost sunat de mai multe ori pe parcursul zilei, fără succes, de către jurnaliștii de la B1 TV. La telefonul său, a răspuns, de fiecare dată ,purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Liliana Maxim Minculescu.

Cel mai recent episod s-a întâmplat marți seară, la ora 18.00, în emisiunea moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir. În momentul când a intrat în direct, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova, Liliana Maxim Minculescu, a spus, cu un ton nepotrivit, faptul că prefectul Cristian Ionescu nu răspunde pentru că este în afara programului. 

Cei doi moderatori au zis, de mai multe ori, că doresc să vorbească cu prefectul Cristian Ionescu, nu cu purtătorul de cuvânt al instituției pentru clarificarea situației de la Gornet după decizia de marți a judecătorilor care au hotărât că localitatea a fost carantinată ilegal.  După mai multe discuții în contradictoriu, dialogul s-a încins.

Iată câteva dintre replici:

Răzvan Zamfir: Colegii noștri de la știri au încercat pe tot parcursul zilei să îl contacteze pe domnul prefect!

Purtătorul de cuvânt al prefectului de Prahova: Nu știu pe ce număr ați încercat să sunați. Vă pot face un print-screen cu apelurile primite!

Răzvan Zamfir: Niciunul dintre colegii de la B1 TV nu au reușit să îl identifice telefonic pe parcursul zilei pe dl. prefect!

Purtătorul de cuvânt al prefectului de Prahova: Nu știu la ce număr ați sunat!

Răzvan Zamfir:  Colegii mei au sunat exact la acest număr la care vorbiți dvs.! Ați răspuns tot dvs.! 

Purtătorul de cuvânt al prefectului de Prahova: Am înțeles și v-am spus faptul că... Prefectura Prahova nu este parte în acest proces...

Răzvan Zamfir:  Lăsați acest lucru! De ce tocmai ne-ați mințit, în direct?!!

Purtătorul de cuvânt al prefectului de Prahova:  Nu v-am mințit!

Răzvan Zamfir: Păi, ați vorbit cu colegii noștri! 

Purtătorul de cuvânt al prefectului de Prahova: Și v-am spus exact același lucru!

La un moment dat, purtătorul de cuvânt a închis telefonul și nu a mai răspuns.

După acest incident, Răzvan Zamfir a pus punctul pe i și a subliniat că dorește să vorbească cu prefectul Prahovei, care se ascunde după purtătorul său de cuvânt, care îi răspunde la telefon.

Ce se întâmplă la Gornet după decizia judecătorilor 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova se va întruni miercuri dimineaţă pentru ridicarea la termen a carantinei instituite în urmă cu două săptămâni în satul Gornet, a anunţat, marţi, Prefectura Prahova. Potrivit sursei citate, Institutul Naţional de Sănătate Publică a dat aviz favorabil în acest sens, după ce a analizat propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova. Astfel, CJSU va adopta o hotărâre privind ridicarea la termen la carantinei zonale, arată Prefectura Prahova. 

Amintim faptul că CAB a admis, marţi, cererea autorităţilor locale din comuna Gornet de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii. Judecătorii au mai respins marți și cererea autorităţilor locale ca DSU să plătească daune de 4 milioane euro. Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, în data de 22 iulie, instituirea carantinei zonale în comuna Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens. Pe 29 iulie, autorităţile locale din Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel