Caraş-Severin: Angajaţii Ocolului Silvic Banatul Montan ameninţă că vor demisiona

Angajaţii Ocolului Silvic Banatul Montan ameninţă că vor demisiona, în bloc, dacă primarii asociaţi nu îşi vor plăti contribuţiile în cadrul acestui ocol privat.

"Ocolul nostru se află într-o situaţie dezastruoasă. Suntem cu conturile blocate, cu datorii, cu salarii neachitate, fapt pentru care îi rugăm pe edilii comunelor care au făcut această asociere să rezolve problemele şi să nu-şi mai plătească poliţe de o parte şi de cealaltă, pentru că altfel, angajaţii ocolului, de la pădurar şi până la ingineri, îşi vor depune preavizele de 15 zile. În caz contrar, o să ajungem în imposibilitatea şi fizică, dar şi financiară, să mai facem pază. Nu se poate face paza pădurilor fără să fii plătit de două luni, fără să ţi se asigure minimum de combustibil. La noi este o situaţie atipică faţă de ocoalele de stat, având în vedere că, la noi, distanţele dintre parcele sunt între 20 şi 50 km", a declarat liderul de sindicat din Ocolul Silvic Banatul Montan, Sorin Ilie Peica.

Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că nu şi-au primit salariile de două luni şi nu li se asigură resursele pentru a-şi desfăşura activitatea, dar problemele ocolului sunt însă mai mari şi ţin chiar de rolul pentru care a fost creat. Unii primari nu sunt dispuşi să plătească paza, deoarece consideră că tocmai pentru acest lucru a fost creat ocolul, altfel ar fi plătit serviciul de pază în continuare la Romsilva. Alte primării nu au amenajament silvic sau se află în zonă de protecţie şi nu se poate exploata în acele zone.

"Noi, primarii de comune, am hotărât să înfiinţăm acest ocol privat pentru a nu mai depinde de ocoalele de stat, care întârziau cu marcările pentru cetăţeni, dar şi pentru că, la vremea respectivă, erau costurile mai mari cu contractele de pază şi de administrare. Am crezut că prin înfiinţarea acestui ocol privat vom avea costuri mai mici, atât pentru noi, cât şi pentru populaţie", afirmă primarul comunei Goruia, Dumitru Crăciun.

La această dată, primăriile au datorii de un milion de lei către Ocolul Silvic Banatul Montan, ceea ce înseamnă partea de contribuţie pentru realizarea patrimoniului, care ar fi trebuit achitată încă de la început, precum şi valoarea asigurării de servicii. Mai mult decât atât, opt dintre primării nu au plătit până acum niciun leu.

La iniţiativa Primăriei Reşiţa, mai multe unităţi administrative din Caraş-Severin s-au asociat şi au înfiinţat o regie autonomă, în 15 august 2018. Ocolul Silvic Banatul Montan administrează peste 14.000 ha de pădure, din care circa 200 de hectare sunt în judeţul Timiş, iar restul, în judeţul Caraş-Severin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel