Zeci de cercetători din întreaga ţară, se află, timp de trei zile, la Caransebeş, unde se desfăşoară una dintre cele mai longevive manifestări cu caracter istorico-ştiinţific, Simpozionul "In memoriam Constantin şi Hadrian Daicoviciu", scrie Agerpres.
"Ne aflăm la cea de-a 45-a ediţie a simpozionului, care se desfăşoară pe parcursul a trei zile. Acesta are loc pe patru secţiuni, două de arheologie şi două de istorie modernă şi contemporană, atât dimineaţa, cât şi după amiaza. Avem invitaţi din toată ţara, de la Bucureşti, de la Academia Română, de la Cluj, de la Sibiu, Timişoara, Câmpulung Muscel, din Drobeta Turnu Severin, Arad şi aşa mai departe, dar şi din Serbia. Este foarte important în primul rând că acest simpozion are continuitate. La fel de important este şi faptul că tinerii participanţi au ce învăţa de la dascălii prezenţi", a declarat directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, dr. Dacian Rancu.
Evenimentul îşi propune să valorifice cercetările în domeniul ştiinţific al arheologiei şi istoriei, aducând împreună cercetători din România şi Serbia.
Ceremonia de deschidere a evenimentului a avut loc miercuri, iar pe parcursul zilei de joi au avut loc lansări ale unor volume recente, care aduc în faţa publicului cercetări din domeniul istoriei şi arheologiei. Manifestarea se va încheia vineri, 1 noiembrie.
Simpozionul Internaţional "In Memoriam Constantin şi Hadrian Daicoviciu" este organizat de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, gazdă a evenimentului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu