Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Caraş-Severin a convocat, joi, o şedinţă comună, cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi cu medicii de familie cu privire la vaccinare, în condiţiile în care rata de vaccinare este cuprinsă în judeţ între 64% şi 74%.
"Din păcate, rata de vaccinare este cuprinsă, în Caraş-Severin, între 64 şi 74%, pe diferite segmente. Ne-am aplecat asupra acestui subiect, deoarece, după cum se ştie, vaccinarea salvează vieţi, iar noi, actorii din sistemul de sănătate, avem această obligaţie de a conştientiza populaţie în legătură cu vaccinarea. Medicii de familie, DSP, CJAS au stabilit înfiinţarea unei comisii care să aibă ca obiectiv stabilirea unor măsuri cu privire la o recuperare vaccinală şi aplecare spre creşterea procentului de vaccinare în rândul copiilor. Comisia respectivă va fi constituită printr-un act administrativ. Avem intenţia de a coopta în această comisie CJAS, ISJ, Instituţia Prefectului, medicii de familie, care sunt principalii pioni ai acestei acţiuni, părinţii, societatea civilă, până la urmă. Considerăm că este oportună înfiinţarea unei asemenea comisii, pentru că noi suntem cei care trebuie să recuperăm vaccinarea, pentru a salva vieţi", a declarat directorul DSP Caraş-Severin, Dan Miloş.
Acesta a subliniat că judeţul nu se mai poate întoarce la anul 2016, când din cauza lipsei vaccinării a pornit o adevărată epidemie de rujeolă.
Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Caraş-Severin, Daniel Popovici, a comparat refuzul vaccinării cu un "atentat la siguranţa naţională" şi a subliniat că vaccinarea nu este cea mai bună metodă de a ne proteja împotriva acestor boli, ci este singura.
Pe parcursul şedinţei s-a reamintit că actuala generaţie de părinţi şi de bunici a fost vaccinată, iar cei care acum refuză vaccinarea nu se pun doar pe ei în pericol, ci şi sănătatea celor din jur.
"Este un subiect foarte sensibil. Noi încercăm să ne facem datoria, să vaccinăm cât mai mulţi şi să informăm părinţii cu privire la necesitatea vaccinării, să informăm şi cadrele didactice în şcoli, asistenţii sociali cu care lucrăm, înspre binele copiilor şi înspre binele colectivităţilor. Ne confruntăm, din păcate, cu o rată de abandon a vaccinării. Sunt părinţi care refuză din start vaccinarea sau care refuză pe parcurs vaccinarea, din cauza unor informaţii prost înţelese. Încercăm să înţelegem ce am pierdut în anii anteriori, în care au fost campanii negative derulate pe perioade de timp foarte mari, de trei-patru ani, timp în care li s-a tot spus părinţilor că nu e bine să vaccinăm copiii şi că există reacţii adverse la vaccinare. După cum se ştie, când părintele a învăţat ceva greşit, e puţin mai greu să îl poţi convinge că lucrurile nu stau chiar aşa. Noi facem eforturi foarte mari în acest sens. Medicii de familie se străduiesc să informeze toţi pacienţii şi sperăm să recuperăm toţi copiii şi să aducem acoperirea vaccinală acolo unde îi este locul", a precizat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Caraş-Severin, Loredana Schmelas.
La finalul şedinţei, s-a subliniat şi faptul că până la sfârşitul acestui sezon, judeţul Caraş-Severin va primi, din partea Ministerului Sănătăţii, aproape 12 mii de doze de vaccin antigripal, conform populaţiei catagrafiate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News