Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, filiala Caraş-Severin şi Direcţia de asistenţă socială Reşiţa au iniţiat proiectul "Dezvoltarea de servicii sociale şi socio-medicale pentru persoanele vârstnice din Municipiul Reşiţa".
"Scopul proiectului este de a se contribui la dezvoltarea infrastructurii sociale de la nivel local, regional şi naţional şi creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale, prin înfiinţarea unui set de servicii integrate fără componentă rezidenţială pentru persoanele vârstnice. Concret, proiectul constă în înfiinţarea şi dezvoltarea de servicii sociale adecvate nevoilor pentru 165 de persoane vârstnice din municipiu.
Proiectul asigură accesul persoanelor vârstnice la servicii integrate, în concordanţă cu nevoile specifice ale acestora, îmbunătăţirea calităţii vieţii, promovarea participării active a persoanelor vârstnice la viaţa socială, obţinerea unei independenţe sau unei siguranţe pentru persoanele cu necesităţi de îngrijire de lungă durată, şi anume, îngrijire la domiciliu, centru de recuperare ori reabilitare funcţională, voluntariat în rândul persoanelor vârstnice, asistenţă comunitară prin acces la spălătorie, precum şi participarea activă a vârstnicilor la viaţa comunităţii", afirmă purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Andrei Apostol.
Aceste servicii nou înfiinţate vor fi sustenabile ulterior implementării proiectului, contribuind la creşterea nivelului de trai şi de siguranţă a persoanelor vârstnice din municipiul Reşiţa. Contractul de finanţare pentru implementarea proiectului are o perioada de implementare de 33 de luni, cu obligaţia de a susţine financiar serviciile sociale aferente proiectului timp de şase luni după expirarea termenului de implementare.
Valoarea totală a proiectului este de peste 2,5 milioane lei şi se derulează în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, Axa prioritară 4, "Incluziunea socială şi combaterea sărăciei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu